Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce face un orăşean la ţară

Publicat in Dilema Veche, luni 13 septembrie 2010 ·

Era la apus. Pe şoseaua care desparte şirul de case a apărut, cu soarele-n spate, o formă negricioasă care a început a creşte cu repeziciune. Pămîntul porni să se cutremure amarnic şi un geamăt profund, răscolitor de vintre, crescu odată cu arătarea. Cerul clocotea roşu, frunzele copacilor erau încremenite. Am fugit dureros de încet, ca prin miere, spre una din porţile mari, mute şi ferecate, ţipînd pe tăcutelea, cu inima trosnind dureros în piept. Am încercat încuietoarea grea. Forma întunecată creştea mai abitir. Am încercat, iar, încuietoarea grea. Doamne Dumnezeule, deschide-te! Un leşin moale prinse a mă învălui ca o iederă otrăvită şi dulce, în acelaşi timp. În satul Rîuşor se întorcea ciurda de la păscut.

Arătarea neagră, o bivoliţă, trecu în galop pe lîngă mine. Eu am rămas uitîndu-mă viţeleşte la poarta pe care încercasem s-o deschid. „Drigana“ – căci aşa le spune la bivoliţe în zona Făgăraşului – avea viţel rămas acasă şi d-aia zorea aşa. Mi-a explicat un bătrîn care-şi aştepta şi el vitele la poartă. Care au început a şirui domol, mugind cînd şi cînd şi lăsînd balegi moi şi călduţe pe stradă.

DE ACELASI AUTOR O Cola de sfîrşitul lumii Despre domnul Goe, cu simpatie La poştă Timp

Împărţite cu satîrul (ca atare despărţite de orice fel de subtilităţi şi nuanţe), două sînt raportările unui orăşean faţă de viaţa la ţară. Una în care respectivul se va mira de tot şi toate, se va băga vitejeşte să facă muncile de prin grădină şi va cădea lat şi insolat după cinci minute de dat haotic cu sapa. În a doua, respectivului îi vor displăcea tot şi toate, îl vor dezgusta danturile prăbuşite, hainele ponosite, alcoolismul şi violenţele în familie. Care, într-o comunitate mică, devin cu atît mai evidente. La el în oraş, toate realităţile astea se mai diluează. În fine, despre prima categorie aş vrea eu să vă povestesc. Orăşeanul ăsta are o dragoste

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Nu vrem un împărat”. Reacțiile țărilor din BRICS în fața amenințărilor lui Donald Trump

HotNews acum 2 ore
Națiunile în curs de dezvoltare care au fost prezente la summitul BRICS, luni, la Rio de Janeiro, au respins acuzația lui Donald Trump cum că ar fi „antiamericane”, iar președintele brazilian a declarat că lumea nu are nevoie de un „împărat”, când a

Sorin Grindeanu acuză „USR că plagiază fără rușine amendamentele PSD și se mai și laudă cu asta”. Ce a spus despre reducerea subvenției pentru partide

HotNews acum 3 ore
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, i-a acuzat pe cei din USR că au „pornit pe calea plagiatului” și susține că „parlamentarii social-democrați sunt cei care au propus, de fapt, reducerea cu 40% a subvenției alocate partidelor politice”.

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 10 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Marius Tucă Show începe marți, 8 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Dragnea

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este Liviu Dragnea, fost lider al PSD. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

George Simion face sondaj pe Facebook după ce a anunțat o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan: „Dacă pică, vreți să mai atacăm la CCR măsurile fiscale?”

HotNews acum 2 ore
Liderul AUR, George Simion, a lansat luni seară un sondaj pe Facebook, după ce partidul său a anunțat că va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan, care și-a angajat astăzi răspunderea pentru pachetul fiscal. Simion

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 6 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

Ilie Bolojan explică de ce mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii cu pensii mai mari de 3.000 de lei trebuie să achite contribuţii la sănătate: Nu mai putem fi o ţară de excepţii, pentru că nu ne mai putem permite

News.ro acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni seară, că era necesară creşterea numărului de persoane care contribuie la fondul de asigurări de sănătate, de aceea s-a găsit soluţia de a plăti mamele aflate în perioada de creştere a copilului şi pensionarii

De ce spune un lider PPE că moțiunea de cenzură împotriva Ursulei von der Leyen inițiată de eurodeputați români „nu e un lucru bun”

HotNews acum 5 ore
Faptul că inițiatorii moțiunii de cenzură împotriva Comisiei Europene sunt europarlamentari aleși în România nu este un lucru bun, pentru că țara noastră este inevitabil asociată cu un demers antieuropean, a declarat luni, la Strasbourg, eurodeputat

Trump anunță tarife de 25% pentru Japonia și Coreea de Sud. Avertismente transmise prin scrisori oficiale

HotNews acum 3 ore
Președintele Donald Trump a anunțat luni că Statele Unite vor impune o taxă vamală de 25% pentru importurile din Japonia și Coreea de Sud, începând cu 1 august. Liderul de la Casa Albă a prezentat astfel primele două scrisori adresate partenerilor c

Șoc în politica franceză: un deputat proeminent de dreapta s-a sinucis

Adevarul acum 3 ore
Un om politic de dreapta, cunoscut pentru verticalitatea și convingerile sale, a fost găsit spânzurat în locuința sa din Anet. Clasa politică franceză este în doliu.

Vremea

București
acum

25°
mar.

22°/38°
mie.

17°/35°
joi

15°/26°
vin.

16°/30°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/38°
mie.

19°/31°
joi

15°/22°
vin.

12°/24°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/30°
mie.

22°/27°
joi

17°/27°
vin.

18°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

18°/41°
mie.

14°/21°
joi

12°/18°
vin.

13°/21°
Timisoara
acum

18°
mar.

18°/36°
mie.

13°/19°
joi

11°/24°
vin.

16°/25°