Azi, 13 septembrie, începe un nou an şcolar. O zi de 13 parcă special aleasă pentru a marca aşa cum se cuvine situaţia din învăţământ: mai puţine şcoli, mai puţini profesori şi mai puţine cadre didactice calificate, dascăli fără chef de muncă, în contextul reducerii cu 25% a salariilor, elevi fără chef de şcoală, părinţi fără bani pentru cheltuielile inerente începutului de an şcolar.
O situaţie tristă, într-un cadru general destul de sumbru şi pesimist, marcat, din nou, de lipsa unei perspective pozitive. Anul şcolar începe sub auspiciile incertitudinii: profesorii parcă ar vrea să intre în grevă generală în curând, părinţii nu ştiu câte manuale şi rechizite vor mai trebui să le cumpere copiilor de-a lungul anului, copiii nu ştiu dacă nu cumva se vor trezi că le „îngheaţă" anul şcolar, pe fondul nemulţumirii profesorilor...
În acest context "minunat", ministerul anunţă că pregăteşte un alt curriculum şcolar, reforma în învăţământ demarând, din nou, ca şi cum nu s-ar fi făcut niciodată. În realitate, de vreo 20 de ani, învăţământul trece numai prin reforme. N-a existat ministru care să nu facă o reformă a lui, n-a existat an şcolar în care regulile să nu se schimbe, de cele mai multe ori pe ultima sută de metri. Evident, nici reforma lui Funeriu nu va avea viaţă lungă. Pariez că, în 2012 - cel târziu! - odată cu noul guvern de după alegeri, altcineva va veni cu o nouă reformă, noi schimbări, noi manuale, noi forme de examen. Pare că, an de an, reforma în Învăţământ rămâne repetentă şi repetă acceaşi clasă la infinit. M-am săturat eu de ea, care nu am copii de dus la şcoală! Nu vreau să ştiu ce-i în mintea unui părinte, a unui profesor ori a unui elev pe care îl interesează cât de cât şcoala.
Pare a fi un an şcolar trist, în care lucrurile vor funcţiona mai mult din inerţie. Şi asta nu neapărat din cauza crizei economice, ci a crizei
