În ciuda faptului că au dispărut de aproape cinci zile, cei doi scafandri constănţeni Cristian Zarafu şi Cătălin Ispas nu au fost găsiţi. Tinerii lucrau pentru Jorj Unciuleanu, patronul SC Hunter's Company SRL, şi încercau, din câte se pare, să filmeze unul dintre rezervoarele epava navei Medy. Ion Voicu, şeful Agenţia Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare (ARSVOM), ne-a declarat că azi se va reuni comitetul de urgenţă pentru verificarea navei.
Tot şeful ARSVOM mai precizează faptul că subalternii săi au constatat lipsa tuturor geamandurilor care balizau nava Medy, astfel încât cei aflaţi pe mare să ştie că în respectiva zonă se află epava. „Agenţia Română de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare se va reuni, cel mai probabil azi, cu Marina Militară şi cu alte forţe, în vederea organizării unui comitet de urgenţă pentru verificarea vasului scufundat", a mai spus Voicu. Comandantul Agenţiei Române de Salvare a Vieţii Omeneşti pe Mare ţine să mai precizeze faptul că sâmbătă, cu ajutorul unei firme private care a preferat să-şi păstreze anonimatul, zona în care au dispărut cei doi tineri a fost survolată cu un elicopter. „Pe lângă acest elicopter, am mai avut la dispoziţie un avion. Aceste două aparate ne-au fost puse la dispoziţie de o firmă...a fost un act caritabil. (...) Nu ne vom linişti, până când nu-i vom găsi pe cei doi scafandri", a mai dat asigurări Ion Voicu. La rândul său, comisarul şef Ionel Truşan, comandantul Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră (IJPF) Constanţa, ne-a explicat de ce subalternii săi au intervenit cu o şalupă, şi nu cu un vas de mare tonaj pentru a-i căuta pe cei doi dispăruţi, ţinând să infirme zvonurile conform cărora inspectoratul ar avea probleme cu carburantul. „Marea a fost extrem de agitată. S-a intervenit cu o şalupă pentru că situaţia a impus-o. O navă mare ar fi putut eşua, ţinând cont de locul în care s-a