Faptul că, în acelaşi ziar, a putut apărea acest editorial, dar şi acesta, poate părea, pentru mulţi cititori, bizar. Pentru unii, este un motiv clar de ruptură, de tensiune, de scandal. Dar pentru cei care au lucrat pe brânci în ultimii ani să facă din Gândul un ziar solid, credibil şi respectat este un fapt banal: nimeni nu ne spune cum să scriem. Dacă este un lux pe care ni-l permitem noi, cei care facem acest ziar, este tocmai acela că nimeni nu gândeşte pentru noi. Şi atunci da, pot apărea în paginile aceluiaşi ziar articole aparent ireconciliabile dacă nu treci de titlu.
Ca o excepţie de la regula de a nu da replici şi a nu răspunde la comentarii lansate de entităţi de presă concurente, trebuie să fac câteva precizări pentru cei care citesc acest ziar. Cine descrie viaţa redacţiei Gândul ca pe baricada de la Inter este într-o mare eroare. Discuţiile sunt mult mai relaxate decât îşi închipuie cititorii noştri radicali. Desigur, avem discuţii în contradictoriu, ne certăm, ţinem la ideile noastre. Asta se poate vedea şi în secţiunea de comentarii a ziarului, unde există opinii diverse, chiar divergente. Şi acesta este un lucru bun pentru un ziar viu şi nealiniat, nicidecum o catastrofă.
De aceea, consider jignitoare o afirmaţie potrivit căreia m-aş fi despărţit "de un mod nociv de a face presa, de mentorul meu", după editorialul "Toţi golănaşii mici ai lui Vântu". Nu mă despart de nimic şi de nimeni: pentru o despărţire trebuie să fi fost împreună, or chiar nu e cazul. Nu gândim în grup. Suntem ziarişti diferiţi, firi diferite, care se înţeleg în multe cazuri şi nu se înţeleg în tot atâtea. Voi continua să scriu bine, prost, după cum mă duce capul. Fiecare răspunde pentru propria semnătură, fiecare are locul lui bine stabilit în redacţie iar împreună avem un scop comun: să facem un ziar bun şi să ne batem concurenţa. Cât despre modul "nociv" de a fa
