Anunţurile din ziare au ajuns în această toamnă ultima soluţie a liceelor sătmărene în campania de atragere a elevilor pentru clasele a IX-a. Liceele sătmărene s-au trezit cu 500 de boboci în minus la numărătoarea elevilor de clasa a IX-a.
„Am fost luaţi prin surprindere anul acesta de numărul insuficient de elevi, în condiţiile în care în alţi ani la liceul nostru, printre cele mai bune din judeţ, era o concurenţă acerbă la admitere. Acum, de exemplu la Secţia Matematică - Informatică bilingv, la care anul trecut ultima medie a fost peste 9.00, acum avem doar 20 de elevi. Am dat anunţuri la mica publicitate pentru a ne completa efectivul de până la 30, dar au venit doar doi copii în urma anunţurilor", spune Constantin Martin, directorul Colegiului Naţional „Ioan Slavici", al treilea cel mai bun liceu din judeţul Satu Mare, potrivit topurilor de specialitate din acest an.
În anunţurile la mica publicitate conducerea liceului menţionează cele 12 locuri disponibile la Secţia Matematică - Informatică, bilingv engleză, şi data de participare la examenul de verificare a cunoştinţelor la limba engleză. „Luni, 6 septembrie, la Colegiul Naţional «Ioan Slavici» se va desfăşura proba de verificare a cunoştinţelor de limbă engleză pentru clasa a IX-a, profil real, specializarea matematică informatică, bilingv, 12 locuri", precizează anunţul publicat în presa locală.
Unii nu au bani nici pentru anunţuri
Alte licee se plâng că nu dispun nici de cele 200 de lei necesare pentru a publica astfel de anunţuri. „Am fi vrut să procedăm şi noi la fel, dar nu am avut bani. Noi avem cea mai mare lipsă de elevi din judeţ pentru clasele a IX-a. Avem doar 75 de elevi faţă de 150, cât ar fi necesar pentru cele cinci clase care ne-au fost aprobate. În condiţiile de faţă nu avem ce face, renunţăm la două clase. Vom pierde bani serioşi, pentru că finanţarea se face în funcţ