Sau, ca să ajung la punctul dureros şi necesar, imaginaţi-vă trezirea bruscă dintr-o anestezie totală de 70 de ani (dacă ne referim la războiul civil european, ca să folosim titlul lui Nolde, plus „ce a urmat“): „La începutul anilor 90, odată cu proprietatea privată, cu economia de piaţă, corupţia sistemului pluripartinic, contrabanda cu droguri şi comerţul de arme, au sosit în zonă nu numai untul şi ouăle, la urma urmei astea sunt nişte mici nimicuri, dar, alături de libertăţile individuale, au sosit inclusiv o sporită ură naţională şi cea faţă de minorităţile etnice, alimentate conştient, forţat, ridicate pe spirala agresivităţii, ura rasială practicată în mod activ, violenţa rasială şi homofobă, excluderea, asasinarea vecinilor şi toate teoriile străvechi privind necesitatea genocidului, cu toate argumentele, miturile, cultul de rigoare, cu binecuvântarea episcopilor în numele creştinătăţii, au sosit cohortele delincvenţilor meselor de scris, mai ceva ca lăcustele, cu diferite apartenenţe politice, indivizi declasaţi din punct de vedere profesional, semidocţi, necalificaţi, frustraţi, dornici să-şi concretizeze obsesiile erotice pe terenurile politicii. Şi asta nu e tot. Pentru că din program fac parte şi scăparea gloatei de sub control, înfiinţarea organizaţiilor paramilitare şi a armatelor particulare, intimidările persistente, pogromurile organizate, conflictele armate, izgonirea diferitelor grupuri etnice de la casele lor şi exterminarea în masă“. (Într-o călătorie fantastică, ultimul eseu al volumului Rănile bătrânului continent*) Péter Nádas radiografiază cu o luciditate deranjantă aşa-zisa stare de sănătate a unui continent pe trupul căruia, ca în Colonia penitenciară, pedeapsa a fost gravată. Rănile bătrânului continent vin dintr-o realitate uşor de exprimat printr-un loc comun:

n-am învăţat nimic şi nici n-o să învăţăm. Ba chiar, aşa cum arată