Doar 14 la sută dintre britanici sunt în favoarea vizitei Papei în Marea Britanie, potrivit unui sondaj publicat în cotidianul The Times. Deplasarea Papei Benedict va avea loc de joi până duminică şi este prima vizită de stat a unui Papă în Marea Britanie. Numai 14 la sută dintre cei peste 1.500 adulţi intervievaţi de institutul Populus aprobă fraza "Sunt întru totul favorabil vizitei Papei şi nu ar trebui să criticăm costurile inevitabile" ale deplasării.

Alţi 57 la sută se declară de acord cu fraza: "Nu am o opinie formată privind vizita Papei, dar nu ar trebui să cheltuim banii contribuabililor". Costul total al vizitei papale, într-o ţară care nu are decât circa 10 la sută catolici, continuă să genereze polemici în Marea Britanie.
Guvernul va acoperi cheltuieli în valoare de 10-12 milioane de lire sterline, iar Biserica Catolică locală 9-10 milioane de lire sterline. Într-un gest controversat, Biserica locală a decis să ceară o "contribuţie financiară" credincioşilor care vor să asiste la evenimentele desfăşurate în aer liber.
Biserica a admis că are dificultăţi în vânzarea biletelor, în special pentru mesa de la Birmingham, unde "contribuţia" se ridică la 25 de lire adică 30 de euro. Sondajul publicat de cotidianul The Times confirmă din nou diferenţa dintre opinia publică britanică şi dogmele catolice.
Peste 70 la sută dintre persoanele chestionate apreciază că Papa ar trebui să