- Cultural - nr. 628 / 14 Septembrie, 2010 .."Rolurile mor/Viata e un teatru trist!" Cortina cade, ropotul viu de aplauze se stinge incet-incet, luminile se sting si ele, pe rand, actorii si spectatorii se-ntorc pe la casele lor, scena si sala raman triste, in intuneric. Dar spectacolul nu s-a terminat! Atentiune! Actori si spectatori, sunteti asteptati in scena! In marea si trista scena a vietii, la marele spectacol al lumii! Lumea teatrului, teatrul lumii, iluzia realitatii, realitatea iluziei, sunt toate in scena vietii, acolo unde suntem cu totii actori. In vremuri colorate in gri (poate si de la molozul, calcarul demolarilor de toate felurile), doar constructia in spirit este cea care mai lumineaza astazi scena vietii, mobilata cu decoruri in ruina si recuzita consumabila de austeritate. Cel putin in lumea teatrului, vocatia constructiei n-a pierit! Veti spune ca decorul, fardul, machiajul, sunt "materiale" din care se construiesc castele de nisip care se darama trist, in fiecare seara, dar sa nu uitam ca in scena teatrului regasim, in miniatura, secvente de viata din stagiunea permanenta, care se joaca de mii de ani ! Noi, spectatorii - actori amatori, "actorii corp ansamblu" imbatranim trist, in stereotipul rol al supravietuitorului zilnic. Actorii (teatrelor) nu se simt nici ei prea bine! Dar, peste toate greutatile vietii, care ar trebui sa ne apropie mai mult, sa-i inconjuram cu iubire, admiratie si respect, pe actori! "Garanti eterni ai clipei provizorii/Si protejati de insusi Dumnezeu", trecatori si eterni, intre rolul civic si cel de pe scena, "actorii sunt intreaga noastra viata/Nascand, murind si iar nascand mereu". Dar oricate vieti de printi si de eroi ar trai concentrat, in trei acte, oricate tragedii, drame ar trai empatic, pe "scandura", actorii se-ntorc mereu in planul real al existentei, la "rolul vietii", cel de zi cu zi, protagonisti si ei, c