De mai bine de un an, partea dinspre strada Brezoianu a parcului Cişmigiu e plină de mizeria lăsată de porumbei. Pe bănci şi pe alei. Ce mai curăţă din când în când cei care se ocupă de parc se reface în două-trei zile. Când vine o ploaie de dimineaţă, nu spală, ci ridică miasma în parcul-emblemă al Bucureştilor. Porumbeii şi guguştiucii au fost dintotdeauna în Cişmigiu. Nicicând aşa mulţi. Porumbeii. Guguştiucii au cam dispărut, nişa ecologică fiind ocupată de rezistenţii porumbei. Care nu o duc rău. Se vede după cât de graşi sunt. Mănâncă bine. Se găseşte mâncare în Bucureşti. Şi, în plus, nici nu mai au prădători naturali. Şoimii şi vulturii au sucombat în puştile vânătorilor încă de acum două-trei veacuri. Puţini şoimi, mulţi porumbei, în consecinţă, prea multă mizerie.

Situaţia evocată mai sus îşi are corespondentul şi în lumea financiară, unde, de asemenea, „şoimii“ pe cale de dispariţie au lăsat locul „porumbeilor“ producători de mizerie... financiară. Termenul de „hawk“ („şoim“) este asociat în pieţele de capital cu cei preocupaţi în primul rând de stabilitatea financiară şi care au ca principal reper ţintirea inflaţiei. Despre un bancher central care are ca prim obiectiv o politică monetară tare, care să ţină jos inflaţia, se spune că este „hawkish“, după cum cei care favorizează ratele de dobândă scăzute şi o politică monetară laxă pentru încurajarea consumului şi a cererii se spune că sunt „dovish“, fiind asemănaţi cu „porumbeii“.

Ultimii au devenit precumpănitori în perioada de expansiune a creditului, iar de la declanşarea crizei au invadat pur şi simplu peisajul, cerând politici de acomodare care să permită menţinerea pe linia de plutire a actorilor economici care au exagerat la capitolul (supra)îndatorare. Puţini „şoimi“ îşi mai fac loc pe cerul înnegurat al unei lumi financiare distopice. „Porumbeii“ au devenit covârşitori, astfel încât mize