În 2005, şcoala a început la 12 septembrie, în 2007 la 17 septembrie, anul trecut a început la 14 septembrie. În anul de graţie 2010, şcoala a început la 13 septembrie şi „fără festivităţi", aşa cum a indicat ministrul Funeriu. Exact ca un suplinitor care face naveta la o şcoală de ţară rămasă fără profesor, tradiţionala dată de 15 septembrie urcă în rata hodorogită a fiecărui ministru şi se mută mai la deal sau mai la vale, după logica fără cusur a calendarului gregorian care indică ziua de ...luni.
Cu siguranţă că un detaliu atât de...subtil cum este răspunsul la întrebarea „când începe şcoala?" are puţine şanse să găsească înţelegere printre decidenţii de la minister. Replica cea mai facilă este că începutul anului şcolar trebuie legat de lunea din mijlocul fiecărui septembrie din motive practice. Dacă şcoala ar începe marţi sau miercuri, prima săptămână ar fi compromisă, dacă ar începe joi sau vineri, cursurile ar începe de fapt săptămâna următoare. Profesorii ar lungi perioada alcătuirii orarului şi a altor aspecte organizatorice, elevii ar întârzia adaptarea la programul de şcoală cu un week-end la mijloc, etc. Cutume ale unui sistem la limita falimentului dau probabil dreptate acestor vocaţii birocratice: „Se pierde materie, domnule! Să înceapă de luni".
În loc să trateze cauzele indisciplinei, dezinteresului, sau lipsei de entuziasm, cauze care fac ca totul să se întâmple mai târziu decât este planificat, oficialităţile preferă să arunce pe apa sâmbetei şi ultima bornă kilometrică din ceea ce a fost pe vremuri parcursul unui om în sistemul de învăţământ românesc. Acelaşi raţionament bolnav care a făcut ca inclusiv în „noua" lege a salarizării unice, profesorii să figureze tot în coada listei bugetarilor în privinţa salariilor pentru că „las' că se descurcă ei cumva", aceeiaşi necunoaştere a ceea ce contează pentru elevi, profesori şi an
