Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noul ministru al Comunicaţiilor vrea să pună accentul pe programatori

Publicat in Curierul, marți 14 septembrie 2010 ·

Valerian Vreme: Una dintre priorităţi este creşterea rolului programatorilor în dezvoltarea societăţii IT

Elevii din Informatică invitaţi să contribuie la informatizarea sistemului public

Ministrul Comunicaţiilor, Valerian Vreme, a declarat ieri, că una dintre priorităţile sale este creşterea rolului programatorilor în dezvoltarea societăţii informaţionale din România şi, în special, în cadrul proiectului e-România. "Înainte de 1989, România a avut programatori foarte buni. Avem de informatizat administraţia publică şi, în acest context, programatorii trebuie să-şi spună cuvântul, trebuie să se implice mai mult în acest proces", a spus Vreme, prezent la deschiderea anului şcolar la un liceu din Capitală, citează Mediafax. El le-a cerut elevilor Colegiului Naţional de Informatică "Tudor Vianu" să "devină parte a procesului de informatizare" a administraţiei publice. "Vă provoc şi vă cer să deveniţi parte a proiectului e-România. Prin informatizarea administraţiei publice, vreau ca România să se regăsească în spaţiul virtual", a arătat ministrul Comunicaţiilor. 1,9 miliarde de lei - pentru Strategia Naţională În martie, Ministerul Comunicaţiilor a anunţat că Guvernul va aloca, în perioada 2010-2013, suma de 1,9 miliarde lei pentru punerea în practică a Strategiei Naţionale e-România, care urmăreşte informatizarea relaţiilor dintre administraţia publică şi contribuabili, cetăţeni şi firme. Vreme a preluat conducerea Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale la începutul lunii septembrie, înlocuindu-l pe Gabriel Sandu. Centrul Naţional de Management pentru Societatea Informaţională (CNMSI), operatorul Sistemului Electronic Naţional (SEN), a finalizat colectarea informaţiilor care vor sta la baza elaborării Registrului naţional al autorităţilor publice din România. Potrivit datelor date Registrul naţional al autorităţilor publice, R

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 39 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°