Am accentuat, în emisiunea de vinerea trecută a Danei Grecu, coincidenţele care mă fac să cred că execuţia publică a lui Sorin Ovidiu Vântu a fost programată şi îndelung pregătită. Şi că s-a lucrat în echipă, coordonat, pe timing. Am dat şi exemplele de frăgezire constantă şi preventivă a vân(a)tului: autosesizerea Procuraturii a doua zi după iureşul tv Băsescu-Geoană, publicarea în serie a dosarelor de turnător/infractor din tinereţea lui SOV, a datelor confidenţiale ale ANAF cu o parte dintre persoanele cu notorietate, ziarişti sau nu, care au avut contracte de muncă legale cu Realitatea TV şi, în final, a unui interviu cu un cetăţean prezentat drept omul care l-a crescut pe părintele FNI. Aşa că arestarea cu tam-tam a mogului eolian a venit pe un teren fertil. Poziţia mea publică în acest caz e asumtă şi nu consider necesar să dau explicaţii suplimentare pentru refuzul de a închide ochii la măgăriile de orice fel ale autorităţilor.

Ce se-ntâmplă zilele astea, cu tot trecutul public umbros-infracţional al lui SOV, îmi întăreşte convingerea că dezbaterea publică - exagerată, evident, ca toată România, de altfel - este deliberat canalizată pe un traseu manipulator. Nu se discută/scrie cu argumente despre periculozitatea socială în cazul favorizării infractorului fugar Nicolae Popa, motivul oficial al încarcerării sale, ci despre elemente profund colaterale, dar, toate, cu impact emoţional ridicat. Concret, ni s-au reamintit vinovăţia implicită (şi neprobată de vreo instanţă) a lui Sorin Vântu în crahul FNI, profilul său (la fel de neprobat) de mafiot comanditar de asasinate plătite (trei nereuşite, la Cătălin Harnagea, Dan Andronic şi Dan Fischer, respectiv unul încununat de succes, în cazul procuroarei Luminiţa Şega), tarele educaţionale/comportamentale ale fiicei sale şi ni se induce ideea tertipului avocaţial de tip medical folosit pentru eliberarea unu