După ce a fost profesor de sport, Elena Mustea, în vârstă de 50 de ani, a rămas instructor de dans şi de gimnastică aerobică
Elena Mustea a ştiut încă din clasa a III-a ce vroia să devină. I-a spus educatoarei că doreşte să ajungă “la fel ca profesorul de sport”. La 11 ani, îşi cumpăra cărţi ruseşti cu detalii despre ce presupune educaţia fizică. N-a renunţat la ideea de a deveni profesor de sport, indiferent de presiunile făcute de familie şi prieteni. Visul i s-a împlinit. A fost profesor de sport, iar de 20 de ani este instructor de dans şi de gimnastică.
Nu regretă nicio clipă meseria aleasă
La 24 de ani, a predat educaţie fizică la o şcoală generală din comuna Gogoşari, Giurgiu. Mai apoi, după doi ani, s-a mutat la Şcoala Generală nr. 8 din municipiu. Spune că în anii ’80, sportul era la mare cinste, iar tinerii chiar erau răsplătiţi pentru eforturile lor. „ Nici nu prea aveau alte variante de distracţie, nu era televizorul sau Internetul. Erau încântaţi că pot să facă sport, să participe la competiţii. Luau premii în bani, rechizite, dulciuri, nu doar diplome şi cupe”, afirmă cu nostalgie Elena Mustea. Ea mai spune că salariul de cadru didactic a fost întotdeauna modest, dar nu regretă alegerea făcută, pentru că satisfacţiile sufleteşti sunt „uriaşe”.
Din 1990, a plecat din şcoală şi a rămas instructor de dans şi gimnastică la Palatul Copiilor din Giurgiu. Lucrează cu circa 80 de elevi. Cei mai mici au şase ani, iar cei mai mari au 18 ani. „ Noi nu facem doar instrucţie, ci şi educaţie, iar dacă tu ca profesor atingi aşteptările copiilor, rămân în domeniu, dacă nu, pleacă. Te ataşezi de copii şi chiar şi de părinţii lor, ajungi să îi consideri ca făcând parte din familia ta”, mai zice Elena.
Cu unii dintre foştii elevi ţine încă legătura, iar două dintre fetiţele care îi vin acum la clasă sunt copiii unor eleve de-ale sale, di