Nu doar şansele de concepţie pe cale naturală variază sezonier, ci şi rezultatele fertilizărilor in vitro. Potrivit unui studiu realizat de specialiştii de la Centrul de Fertilizare Asistată din Sao Paolo, Brazilia, reuşita fertilizărilor este mai mare primăvara.
Studiul a analizat tehnica ICSI, adică „intracitoplasmatic sperm injection", ce presupune injectarea unui singur spermatozoid la nivelul ovulului recoltat de la parteneră. În studiul brazilian, rata fecundărilor reuşite a fost de 73,5% primăvara, 68,7% vara, 69% toamna şi de 67,9% iarna.
Motivul diferenţelor de eficienţă nu este clar. Specialiştii estimează că, odată cu venirea primăverii, cantitatea crescută de lumină stimulează creierul să sintetizeze hormoni ce reglează secreţia de gonadotropi. Astfel, ovarul va produce mai mult estradiol, cu rol în fecundare şi apoi în dezvoltarea embrionului. Cu alte cuvinte, „dacă aveţi probleme de concepţie, ar putea fi o idee bună să încercaţi reproducerea asistată primăvara", subliniază dr. Daniela Braga, coordonatoarea studiului brazilian.
Acupunctura, de folos
O altă modalitate de a creşte şansele de concepţie prin reproducere asistată pare a fi acupunctura. Stimularea anumitor puncte ale corpului relaxează organismul şi creşte fluxul sanguin la nivelul uterului, sporind astfel şansele ca embrionul să se fixeze în peretele uterin şi să se dezvolte.
Fertilizarea in vitro presupune mai multe etape: stimularea ovariană pentru a produce ovocite, recoltarea lor prin puncţie vaginală ghidată ecografic, punerea în contact a ovulelor cu sperma partenerului, în condiţii speciale, în laborator, apoi implantarea în uter a embrionilor rezultaţi.