Ministrul Justitiei, Catalin Predoiu, a declarat marti ca a fost nevoit sa procedeze la o noua cerere de extradare in cazul lui Nicolae Popa, ca urmare a deciziei Tribunalului Bucuresti, transmite Agerpres. Partea romana a facut acest lucru desi autoritatile indoneziene au semnat in august solicitarea de extradare.
"Noi am transmis o a doua cerere de extradare pe data de 6 septembrie ca urmare a unei decizii a Tribunalului Bucuresti Sectia a II-a Penala si urmeaza ca aceasta cerere sa-si parcurga etapele procedurale, potrivit legii indoneziene", a declarat Predoiu.
El a adaugat ca "Ministerul Justitiei este obligat sa procedeze la cererea de extradare in momentul in care este sesizat de instanta romana".
Cat priveste durata extradarii, Predoiu a sustinut ca el cunoaste etapele procedurale din Indonezia, dar ca se abtine de la orice comentarii: "Cunosc etapele procedurale din Indonezia, dar este nepotrivit sa fac speculatii cu privire la durata aplicarii unei proceduri a unui stat suveran pe teritoriul acelui stat".
Ministerul Justitiei a anuntat saptamana trecuta, dupa arestarea lui Sorin Ovidiu Vantu, ca "presedintele indonezian a aprobat, la 25 august 2010, decretul privind inceperea procedurii de extradare" in cazul lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de detentie pentru infractiuni economice si retinut la Jakarta in 2 decembrie 2009.
La inceputul anului, politia din Indonezia a respins cererea de suspendare a executarii pedepsei cu inchisoarea formulata de avocatii lui Nicolae Popa, condamnat in absenta pentru fraudarea a peste 100.000 de oameni.
"Nu putem indeplini cererea inaintata de Nicolae Popa, prin intermediul celor doi avocati ai sai - Otto Hasibuan si Henry Yosodiningrat -, de a suspenda detentia, intrucat Popa nu este detinutul nostru. El este urmarit de Interpol, la cererea Politiei Romane",