Rustin Ciasc este singurul candidat care reprezintă tribunalele din raza Curţii de Apel Timişoara. Alegerile primare vor fi în 17 septembrie, iar cele naţionale, pentru desemnarea reprezentanţilor de la nivelul tribunalelor judeţene, vor avea loc la 1 noiembrie.
Judecătorul Rustin Ciasc, vicepreşedinte şi, totodată, purtător de cuvânt al Tribunalului Caraş-Severin, şi-a depus candidatura pentru funcţia de membru în Consiliul Superior al Magistraturii. În vârstă de 35 de ani, Ciasc împarte dreptatea în sălile de judecată din luna noiembrie a anului 1999, iar următorii şase ani speră să-i petreacă la CSM. “Am considerat că ideile pe care le am şi experienţa managerială acumulată ar putea să fie benefice pentru potenţialii vectori care m-ar putea mandata ca membru CSM”, spune Ciasc.
Vicepreşedintele Tribunalului cărăşean a identificat problemele majore ale sistemului judiciar, pe care şi-ar dori să le poată rezolva în calitate de membru CSM. “În primul rând, avem subfinanţare. Apoi, insuficienţă de personal şi volum foarte mare de activitate sufocantă. Mai e această practică neunitară la nivel naţional, la nivel de curţi de apel, sau durata excesivă a cauzelor. Toate acestea ar trebui, dacă nu rezolvate direct de către CSM, cel puţin iniţiate proiecte sau idei de rezolvare a lor”, afirmă judecătorul.
Inadaptabilitate în afara sălii de judecată
În ceea ce priveşte colaborarea justiţiei cu clasa politică şi cu societatea civilă, Rustian Ciasc şi-ar dori o mai mare deschidere. “Există acest fenomen de închidere în turnul de fildeş al magistratului. În general, magistraţii sunt refractari la orice tangenţă cu clasa politică sau cu societatea civilă. Chiar pot să zic că există un grad de inadaptabilitate în afara sălii de judecată. Dincolo de codul deontolic, destul de rigid, nu poţi să fii rupt de realitatăţile cotidiene şi să ai o aversiune tot