Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Titulescu are acum 1.000 de copii

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 14 septembrie 2010 ·

Emoţii mări pentru boboceii care au lăsat în urmă grădiniţa şi au păşit pentru prima dată într-o sală de clasă. Prichindeii s-au aşezat în bănci unde-i aşteptau manualele şi au primit în dar ecusoane de la doamnele învăţătoare. Deschiderea oficială a avut loc la Liceul Nicolae Titulescu unde toate cadrele didactice au fost prezente la deschiderea anului şcolar alături de oficialităţi. O dată cu începerea şcolii, aici a fost inaugurat corpul B al instituţiei, supus unei reabilitări totale pe parcursul verii.

Sindicaliştii din învăţământ au anunţat că în prima zi de şcoală vor ignora parlamentarii care se vor prezenta la deschiderea festivă a anului şcolar şi nu li se va permite să ţină discursuri. Această acţiune nu a fost pusă în aplicare la Liceul Nicolae Titulescu, unde conducerea unităţii şi profesorii au participat alături de primarul George Scripcaru, prefectul Ioan Gonţea, ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţeanu, şi inspectorul şcolar general Dorel Agache. Aici a avut loc un dublu eveniment. Pe lângă începerea şcolii, s-a inaugurat şi corpul B al unităţii de învăţământ care, pe perioada vacanţei, a fost supus unei reabilitări totale, un moment de bucurie pentru toată lumea.

Ialomiţeanu la catedră, Scripcaru în bancă

A urmat apoi turul clădirii, însă la un moment dat oamenii publici s-au aşezat în bănci pentru a retrăi momentele când şi ei au fost elevi. A avut loc chiar şi un schimb de replici, ca de la profesor la elev. Edilul Braşovului a promis celor prezenţi că investiţiile în cartier nu se vor încheia aici. „Am fost presaţi de timp, dar lucrările la acest proiect vor continua, pentru că aici vom înfiinţa o mare grădiniţă. De asemenea, şi alte componente de infrastructură vor fi, la fel, amenajate în acest colegiu. Astfel, Colegiul Titulescu va trebui să devină printre principalele colegii din judeţul Braşov şi să intre în

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 51 minute
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 16 minute
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Primar condamnat la închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor

HotNews acum o ora
Primarul comunei Ciorani din județul Prahova, Marin Voicu, a fost condamnat la doi ani de închisoare pentru instigare la fraudarea alegerilor locale din 2020, iar instanța de fond a stabilit că pedeapsa va fi executată în regim de detenție, potrivit

METEO Cod portocaliu de grindină, ploi şi vânt în trei judeţe

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o avertizare nowcasting Cod portocaliu de grindină, averse torenţiale, descărcări electrice şi vânt, valabilă în ora următoare, în local

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum o ora
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

VIDEO Imagini cu Ilie Bolojan care strânge gunoaiele lăsate în urmă de colegii săi, la Congresul PNL

HotNews acum o ora
În timp ce liberalii votează noua conducere a partidului, Ilie Bolojan adună pliantele și sticlele lăsate de liberali în Sala Unirii a Palatul Parlamentului, unde are loc Congresul PNL. Ilie Bolojan s-a apucat să strângă gunoaiele lăsate în urmă de

VIDEO Serghei Lavrov, primit de Kim Jong Un în Coreea de Nord. Șeful diplomației ruse a lăudat „fraternitatea invincibilă”

HotNews acum 2 ore
Ministrul rus al afacerilor externe, Serghei Lavrov, s-a întâlnit cu liderul nord-coreean Kim Jong Un, sâmbătă, în timpul vizitei efectuate în statul comunist, un aliat-cheie al Moscovei, relatează AFP. Lavrov „a fost primit” de Kim Jong Un la Wonsa

Ce a răspuns vicepremierul Dragoş Anastasiu, întrebat dacă se simte Elon Musk de România

HotNews acum 3 ore
Dragoş Anastasiu, vicepremierul care se ocupă de reforma administraţiei publice, a declarat sâmbătă că nu se simte „Elon Musk de România”, dar că şi-ar dori să fie la fel de înstărit precum miliardul american. „Mi-ar plăcea să fiu atât de bogat. Nu

Paul Stănescu cere protejarea pensionarilor: „Trebuie să discutăm cine și cât duce povara reducerii deficitului”

Adevarul acum 4 ore
Secretarul General al PSD, Paul Stănescu, a reacționat după ce premierul Ilie Bolojan a prezentat al doilea pachet de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, spunând că trebuie stabilit în Coaliție cine și cât trebuie să ducă din povara austeri

Cum explică PSD absența de la congresul PNL, unde fiecare partid din coaliție e reprezentat / „Menținem o separare clară”

HotNews acum 4 ore
Reprezentați de la toate partidele din coaliție, inclusiv minorități, sunt prezenți la congresul PNL, cu excepția PSD, care, în ultima săptămână, a criticat măsurile fiscale anunțate de Ilie Bolojan. Partidul social democrat a transmis, pe grupul de

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/35°
lun.

23°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/29°
dum.

18°/32°
lun.

19°/36°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

29°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/28°
lun.

22°/29°
mar.

23°/30°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

13°/24°
dum.

16°/30°
lun.

19°/33°
mar.

21°/31°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/36°
lun.

20°/37°
mar.

21°/36°