Mesajul a fost trimis. Multumesc!

17 voluntari ajută Unitatea de Primiri Urgenţe să nu moară

Publicat in Adevarul, marți 14 septembrie 2010 ·

Cu toţii speră să se deblocheze angajările şi să prindă un post în spital, unii chiar şi de peste doi ani. O parte din personalul de la Urgenţe munceşte fără să primească în schimb niciun leu, iar unii dintre asistenţii medicali voluntari lucrează şi în alte meserii pentru a-şi întreţine familiile

Unii şi-au lăsat vechile locuri de muncă pentru a intra în sistemul medical, alţii încă mai lucrează în domenii total diferite de medicină, ba mai mult, o parte dintre ei chiar au fost cândva angajaţi ai spitalului dar au fost disponibilizaţi.

Singura variantă

În momentul de faţă, la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Galaţi, există 17 persoane care lucrează în regium de voluntariat. Pentru unele dintre acestea, UPU a devenit locul lor de muncă. E normal după un an petrecut acolo zi de zi.

Criză de asistente la Spitalul Judeţean. Cei care vor posturile libere fac muncă patriotică, deoarece angajările au fost blocate!

„Sunt aici de opt luni de zile. Am lucrat în combinat mai mulţi ani şi am ieşit cu ordonanţă. Am plecat de acolo şi m-am decis să-mi schimb meseria. Soţia mea este tot asistentă medicală. Acesta este unul dintre motive. Îmi place să lucrez în spital şi sper să se deblocheze posturile şi să fiu angajat”, spune Cătălin Guţu, brancardier voluntar.

Nereguli grave la Spitalul Judeţean din Galaţi: în caz de incendiu, maternitatea ar arde ca o torţă!

În acelaşi timp, există şi voluntari la UPU care au fost daţi afară din spital şi care nu s-au putut despărţi de meserie şi de locul lor de muncă.

“Un an şi şapte luni am lucrat în Chirurgie Toracică. Dată fiind situaţia posturilor blocate, am rămas şomeră. Din data de 6 august, nu mai am slujbă. Având în vedere acest blocaj de posturi, ca să nu stau acasă şi să nu-mi pierd din îndemânare, am decis să devin voluntar. Unde era cel mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 3 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 2 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 2 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 2 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 8 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 2 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 11 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 4 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 5 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

26°
mar.

23°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

22°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

23°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

22°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

26°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°