Înjunghiat de propriul frate, chiar pe teren, Yuksel Yesilova a scăpat cu viaţă
Scene de groază în Turcia, unde fostul preparator fizic al Stelei, Yuksel Yeşilova, actualmente antrenor la Mersin, a fost înjunghiat în timpul meciului cu Samsunspor de propriul frate, Marat! Contactat de Libertatea, tehnicianul turc încă se mira de faptul că a scăpat cu viaţă.
Yuksel Yeşilova, fost preparator fizic în Ghencea în mandatul antrenorului Dorinel Munteanu, a trăit clipe de groază la meciul echipei sale, Mersin, contra lui Samsunspor, din liga secundă. În minutul 35, fratele lui Yuksel, Marat, a pătruns pe teren şi, din motive necunoscute, l-a înjunghiat pe acesta cu lovituri de cuţit.
Potrivit medicului echipei din Mersin, Bekir Cakîr, Yeşilova a fost înjunghiat de cinci ori în şold şi o dată în abdomen! Meciul a fost întrerupt, iar Yuksel a fost dus la spital, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale şi se află acum în afara oricărui pericol, iar fratele său a fost arestat.
Libertatea a stat de vorbă cu fostul preparator fizic din Ghencea. Amestecând cuvintele româneşti cu cele din limba engleză şi din turcă Yeşilova nu-şi putea ascunde uimirea că a scăpat cu viaţă: ”Am avut mare noroc. Încă un centimetru şi eram mort. Nu ştiu cum de am scăpat”.
În ceea ce priveşte eventualele motive ale atacului, Yesilova spune că fratele lui este nebun. ”Marat are mari probleme cu capul. A făcut asta doar pentru publicitate. Meciul era în direct la televizor şi el a vrut să iasă în evidenţă. Nu mai vorbisem cu el de şapte ani”, ne-a declarat Yeşilova.
Becali l-a concediat din cauza religiei
Yeşilova a fost adus în România de antrenorul Gigi Mulţescu, semnând primul angajament cu Astra Ploieşti. A mai colaborat în România cu cluburile Poli AEK Timişoara, FC Braşov, Sportul, ”U” Cluj, Steaua şi, ultima dată, cu Ceahlăul. La Steaua a activat împ