Ettore Scola pune in scena o poveste de dragoste intinsa pe trei decenii, urmareste climatul politic italian si dezvoltarea cinematografiei din peninsula, de la De Sica, neorealistii italieni, pina la Fellini si Antonioni. Este astfel si un film despre film. Miercurea aceasta, seria de filme Ettore Scola continua la Clubul Cinefililor din Copou cu C'eravamo tanto amati ("Ne-am iubit atat de mult", 1974). Fara indoiala, e o calatorie inapoi in timp, atit Una giornata particolare - proiectata miercuri, 8 septembrie - , cit si C'eravamo... pastrind in sine amprenta perioadei: decupaj clasic, in care actorii joaca un picut peste realism si un tip de nostalgie care astazi a devenit desuet, fiind preferate emotiile transante sau retinute. In plus, atunci se credea inca in mari sinteze, filme care sa acopere zeci de ani; "Ne-am iubit atit de mult" se intinde din '46 pina in deceniul al 8-lea. Ettore Scola nu renunta la aspectul politic; ca si in Una giornata..., plasarea in timp cuprinde materiale de arhiva ale anilor '40, documentind o perioada la care regizorul se simte obligat sa revina ca la un inceput al totului. Fusesera anii adolescentei sale, ai "eliberarii" Italiei de sub fascism. Personajele se tin puternic de stinga, prin convingeri intelectuale si filme (personajul Nicola, entuziasmat de Hotii de biciclete) sau pozitie sociala (Antonio, infirmier). Ettore Scola pune in scena o poveste de dragoste intinsa pe trei decenii, urmareste climatul politic italian si dezvoltarea cinematografiei din peninsula, de la De Sica, neorealistii italieni, pina la Fellini si Antonioni. Este astfel si un film despre film. Cineast permanent surprinzator, Scola compune genericul de inceput din cite trei duble ale acelorasi cadre, urmate de o adresare directa a unuia dintre personaje catre spectatori. Un plan imediat urmator este intrerupt la jumatate, povestea continuind, ne spune Ni