Cum am perceput eu Statele Unite în 1990? Deşi călătorisem de mai multe ori în America înainte de 1989, atunci, în primăvara lui 1990, am descoperit „pe viu“ discrepanţele masive dintre economia de comandă a României şi abundenţa economiei de piaţă: de la rafturi goale sau aprovizionate rapid, din stocuri, în ianuarie-februarie 1990, la mari lanţuri de magazine, hipermarketuri încărcate cu mărfuri. Acolo am trăit un episod care pune foarte bine în lumină sentimentele pe care le-am trăit. Mergând în primele zile de şedere la Washington la cumpărături cu familia, Lăcrămioara, fiica mea, care ştia ce „preţios“ era un pachet de cafea în ţară atunci când veneam din străinătate, s-a oprit brusc într-un supermarket în faţa unui raft cu multe mărci de cafea şi m-a întrebat şocată: „Tati, toate astea sunt pachete cu cafea?“.

Am mai constatat, în capitala SUA, o dinamică extraordinară a politicii faţă de Europa de Est, faţă de ţările comuniste. Războiul Rece fusese câştigat de unii şi pierdut de alţii. Am realizat atunci că în România nu se conştientiza faptul că făceam parte dintr-o tabără care pierduse un război: noi eram entuziasmaţi de câştigarea unei revoluţii. Dinamica transformărilor în relaţiile cu Europa de Est se vedea mai bine de la Washington. Te copleşea. Acolo se putea urmări cât de repede se transforma sistemul: prin vizitele şefilor de stat sau de guvern din Est, prin pleiada de conferinţe despre tranziţie. În fiecare săptămână aveau loc câte 10–15 conferinţe pe tema tranziţiei. Pentru că nu a existat anterior o teorie despre modalitatea în care să se facă trecerea de la comunism la capitalism, de la economia centralizată la economia liberă.

Vestul era pregătit să câştige războiul, dar nu se aştepta la o mişcare atât de rapidă

Era o experienţă inedită. Dar aţi avut impresia că şi Vestul era nepregătit să câştige războiul?

Nu, nu pot spu