Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Centrul Istoric al Capitalei, pavat cu piatra cubică de pe B-dul Aviatorilor

Publicat in Curierul, marți 14 septembrie 2010 ·

Sunt vizate unele artere şi piaţete din zonă

Bucăţile de piatră, considerate monument istoric, sunt depozitate în cartierul Ghencea

Considerate monument istoric, bucăţile de piatră cubică aduse din Italia în urmă cu o sută de ani pentru a pava Bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan au fost deja scoase şi depozitate pe o stradă din cartierul Ghencea, urmând să fie folosite în refacerea unor artere din Centrul Istoric al Capitalei. "Piatra cubică scoasă de pe Bulevardele Aviatorilor şi Constantin Prezan a fost numărată bucată cu bucată şi am renumărat cu bucată cu bucată şi am depozitat-o pe Strada Cooperativei. Am încredere şi garantez că această piatră considerată monument istoric va ajunge în Centrul Istoric", a spus Sorin Oprescu, citat de Mediafax, fără a preciza însă care artere şi piaţete vor fi pavate sau care este valoarea financiară a pietrei cubice. Proiectul privind reabilitarea Bulevardului Aviatorilor - Piaţa Charles de Gaulle - Bulevardul Mircea Eliade - Bulevardul Constantin Prezan a fost avizat de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional la începutul lunii iunie. Soluţia de reabilitare presupune înlocuirea pietrei cubice cu mixtură asfaltică, mai puţin în zona din jurul Monumentului Aviatorilor, bretelele şi trotuarele. Totodată, una din condiţiile avizării a fost şi realizarea unui studiu istoric care să identifice valoarea istorică a acestei zone. Consultanţa şi asistenţa costă 700.000 euro Potrivit unui anunţ de licitaţie postat pe site-ul e-licitaţie.ro, Administraţia Străzilor dă aproximativ 700.000 de euro pentru contractul de consultanţă şi asistenţă pentru proiectarea şi execuţia Bulevardelor Aviatorilor, Mircea Eliade şi Constantin Prezan şi a Pieţei Charles de Gaulle.

Contractul de consultanţă are forma unui contract de asociere care va fi încheiat prin licitaţie deschisă care urma să aibă loc la data de

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 18 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum 59 minute
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 13 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 18 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°