Sintagmă antologică, lansată de o protagonistă a excelentei emisiuni a TVR, „D-ale lui Mitică”: „Să-l pună la dictatorul de minciuni!” – propune o băbuţă căreia i s-a dat foc la casă, soluţia ideală de a fi găsit vinovatul pe care ea îl bănuieşte, dar poliţia se codeşte să-l acuze.

Sorin Ovidiu Vântu a fost prins la înghesuială de procurori. El a fost reţinut în arest şi va fi trimis în judecată nu pentru ce aşteaptă celebrii „păgubiţi FNI” (cât de păgubiţi – e un subiect de discuţie mai amplă, pentru că nimeni nu i-a obligat să-şi bage banii – şi să câştige, iniţial – într-o afacere care se vedea de la o poştă că n-are o bază serioasă) ci pentru o faptă incomparabil mai banală: favorizarea infractorului. Infractorul fiind cel care, la vremea respectivă, a acceptat să ia asupra sa toate riscurile afacerii, Vântu fiind prea versat pentru a-şi asuma responsabilităţi periculoase. Că l-a ajutat pe infractor nu e de mirare, ba e chiar logic, în condiţiile în care acesta se afla în siguranţă, şi el şi cei pe care-i acoperise, doar departe de ţară. Şi cum marile beneficii ale afacerii FNI nu-i intraseră lui în buzunare, avea nevoie de ajutor pentru a supravieţui în libertate.

Cel mai de mirare lucru în această afacere este neglijenţa strigătoare la cer de care a dat dovadă Vântu care, în această operaţiune de salvgardare, s-a dat pe mâna unor oameni nesiguri, exprimându-se, totodată, aproape sfidător deşi ştia că este ascultat, în permanenţă prin convorbirile telefonice „în clar”, cele care i-au şi venit de hac. Orice ar născoci celebrii săi avocaţi, n-ar mai putea înlătura acuzaţia, confirmată în mod repetat de el însuşi.

Pentru mine, cel mai surprinzător lucru este acela că ilustrul necunoscut Nicolae Popa a fost găsit abia acum. Ştiu: răspunsul oficial este că investigaţia a fost lungă şi anevoioasă, că au fost necesare comisii rogatorii în Cipru şi Ind