Drumul banilor
În urmă cu zece zile, autorităţile române au primit din partea oficialilor din Cipru şi Indonezia o serie de documente care probează traseul banilor trimişi de Vântu către Nicolae Popa, infractor condamnat la 15 ani închisoare pentru înşelăciune în dosarul Fondului Naţional de Investiţii (FNI). Potrivit unui comunicat al Parchetului, Popa a fost audiat de către procurorii români, el fiind încarcerat într-o închisoare din Jakarta în vederea extrădării. În urma comisiilor rogatorii efectuate în Indonezia şi Cipru, au fost predate documente de către autorităţile competente în conformitate cu procedura asistenţei judiciare în materie penală şi s-a procedat, totodată, la audierea lui Popa Nicolae, se arată în informarea Parchetului General.
După câteva zile, au avut loc zece percheziţii la domiciliile celor suspectaţi că i-au acordat sprijin infractorului Popa Nicolae: Sorin Ovidiu Vântu, Liviu Luca, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian. Prin intermediul şoferului personal şi a omului de bază Ţurcan, Vântu l-ar fi întreţinut pe Popa prin diferite sume de bani, înţelegerea fiind ca anual să primească 200.000 de euro.
Sorin Ovidiu Vântu : - Băi bătrâne, trebuia să-mi dai nişte scoruri. Zi...
Popa Nicolae: - Ţi-am zis, la el, ce trebuie acuma... trebuie 43.000.
Sorin Ovidiu Vântu: - Am înţeles. Ţi-ai fixat care e suma lunară, după aia, de care ai nevoie?
Popa Nicolae: - O... suma anuală, Sorin... m-am gândit că un 200.000 ar acoperi inclusiv generalul, salariul lui lunar... anual.
Sorin Ovidiu Vântu: - Te referi la suma anuală, da?
Popa Nicolae: - Da, da, da.
Sorin Ovidiu Vântu: - S-a făcut. Deal.
Popa Nicolae: - Preferabil de primit întodeauna cam în perioada asta, ca să fie şi înainte de sărbători, să nu stau de sărbători să aştept.
Sorin Ovidiu Vântu: - Bine, s-a făcut, relevă o interceptare te