CNSLR Fratia incearca o mare lovitura sindicala: vrea sa scoata in strada 20 de mii de oameni, in 22 septembrie.

Solicitarile sunt revenirea la salariile din decembrie 2009, un salariu minim de peste 750 de lei, oprirea disponibilizarilor din sectorul bugetar si pastrarea codului muncii in forma actuala. Adica, ma tem, solicitari contradictorii.

Nu vad cum ar fi posibila mentinerea cheltuielilor bugetare la nivelul din decembrie anul trecut, ba chiar majorarea lor, prin cresterea salariului minim, fara ca bugetul de stat sa sucombe rapid. CNSLR Fratia, sindicat infratit prin traditie cu PSD, pentru care a reprezentat o pepiniera constanta de cadre, mentine strategia de pana acum. Pentru a-si mentine pozitiile fara sa faca mare lucru, ba chiar deruland in cardasie cu lumea politica afaceri fabuloase, acestia au apasat la podea pedala discursurilor si solicitarilor populiste.

La vremea cand orice om normal realiza deja ca ne aflam la marginea dezastrului, cand sectorul privat era deja lovit in plin de criza, sindicatele au continuat sa pretinda in cor mentinerea dimensiunilor sectorului bugetar, cresterea salariilor, tichete de toate soiurile, sporuri, indemnizatii si ajutoare sociale de toate felurile.

Din nefericire, s-au gasit politicieni la fel de iresponsabili care sa si acorde parte dintre ele pentru a castiga voturi si se gasesc in continuare suficient de multi politicieni care sa le promita in continuare din acelasi motiv.

Din cauza acestor cereri nerealiste, chiar nocive, bilantul miscarii sindicale a fost negativ. Toate victoriile nesustenabile au ajuns la scandenta si sunt dureros decontate din iunie. Fara a-i absolvi pe politicieni de propria lor culpa, certa, oamenii au inteles ca si sindicatele i-au tras pe sfoara. Asadar politica populista a fost si pentru liderii sindicali o strategie falimenta