În ţară intră zeci de mii de pachete de ţigări, în timp ce vameşii dorm în papuci. Contrabandiştii grupării conduse de Florian Halăs riscă 20 de ani de puşcărie, dar lucrătorii vamali şi poliţiştii de frontieră sunt bine merci.
Avocaţii lui Florian Halăs, Cosmin Bumbu, Dalibor Jurcă, Ştefan Muntean, Cristian Szilagyi, Petru Tare şi Pavel Ţunea află, astăzi, data la care Curtea de Apel Timişoara va judeca recursul prin care a fost atacată încheierea Tribunalului Caraş-Severin, instanţă ce a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a celor şapte acuzaţi de constituire în grup infracţional organizat şi contrabandă. “Încă nu ni s-a comunicat data recursului, probabil, pentru că nu a fost motivată sentinţa Tribunalului Caraş-Severin. Cert este că nu poţi să treci ţigările prin vamă şi să fii acuzat de contrabandă. Sunt multe semne de întrebare cu privire la locul săvârşirii infracţiunii”, susţine avocatul Marius Nedelea, care îi apără pe Jurcă şi Ţunea.
Contrabandă sub nasul vameşilor
Cu alte cuvinte, Nedelea susţine că ţigările nu ar fi putut intra în ţară decât cu largul concurs al lucrătorilor vamali din punctul de trecere a frontierei Naidăş şi al poliţiştilor de frontieră. Această ipoteză este susţinută şi de cantităţile impresionante de ţigări de contrabandă confiscate de poliţiştii cărăşeni numai în prima jumătate a anului, peste 20.000 de pachete. Cu toate acestea, vameşii şi poliţiştii de frontieră pe sub nasul cărora au trecut miile de baxuri stau liniştiţi. Niciunul dintre ei nu a fost deranjat de vreun procuror DIICOT în urma arestării reţelei conduse de Halăs şi, mai mult decât atât, în ultimii doi ani, nu există vameş sau poliţist găsit vinovat pentru luare de mită sau favorizarea vreunui contrabandist. “Cel puţin în ultimii doi ani, niciun poliţist de frontieră din Caraş-Severin nu a fost găsit vinovat de implicare î