Romania este deja consacrata in mentalitatea propriilor cetateni drept tara corupta fara corupti.

Oamenii s-au obisnuit cu actiunile in forta ale Parchetului, care deschide si instrumenteaza dosare, cere si uneori chiar obtine arestari preventive pentru ca apoi cazul sa moara incet si trist intr-o procedura infinita, desirata strategic pana la implinirea inexorabila a termenului de prescriptie.

Asa cum se vad lucrurile la televizor, procurori anticoruptie se reped precum cainii turbati, manati de exces de zel sau ordine politice, asupra unor oameni nevinovati, care sunt ajutati apoi de judecatori inimosi care zadarnicesc abuzurile.

De la Bruxelles situatia se vede insa cu totul altfel: cainii nu sunt catusi de putin turbati, ci singurii gardienii ai anticoruptiei, iar judecatorii nu sunt deloc inimosi, ci incompetenti sau, pur si simplu, mana in mana cu marii corupti.

Este exact ceea ce intelegi ascultandu-l pe procurorul sef al DNA, Daniel Moraru in recentul interviu acordat RFI in care pune pe masa marile frustrari ale procurorilor condamnati la o munca de Sisif: "Daca ne uitam la statistici, aproximativ 20 de dosare din marile dosare de coruptie sunt in instanta de 3 sau de 4 ani. Alte 15 dosare sunt in instanta de mai mult de doi ani de zile. In nici unul dintre aceste dosare nu s-a pronuntat nici macar o hotarare, desi pe ansamblu, in majoritatea dosarelor de media coruptie, sau obisnuite, se pronunta chiar hotararea definitiva intr-un interval de trei ani, considerat rezonabil".

Care este mecanismul tergiversarii? Exceptii peste exceptii. Cele de neconstitutionalitate nu vor mai putea tine dosarul in loc, gratie unei recente reglementari ce mai astepta doar promulgarea.

Dar sunt multe altele, unele absolut ridicole, si tine strict de judecator daca le admite sau nu. De el d