Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Peste 7.000 de panouri publicitare au fost amplasate ilegal, la nivel naţional

Publicat in Capital, marți 14 septembrie 2010 ·

Peste 7.000 de panouri publicitare dintr-un total de 18.000 înregistrate la nivel naţional au fost amplasate ilegal, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea la dezbaterea publică pe proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cadru privind amplasarea mijloacelor de publicitate. “Am decis să dăm o misiune Inspectoratului de Stat în Construcţii, de a inventaria panourile publicitare la nivel naţional şi legalitatea lor. Există 1

Peste 7.000 de panouri publicitare dintr-un total de 18.000 înregistrate la nivel naţional au fost amplasate ilegal, a declarat, marţi, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea la dezbaterea publică pe proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cadru privind amplasarea mijloacelor de publicitate.

“Am decis să dăm o misiune Inspectoratului de Stat în Construcţii, de a inventaria panourile publicitare la nivel naţional şi legalitatea lor. Există 18.000 de panouri, la nivel naţional. Dintre acestea, 7.000 de panouri au fost amplasate ilegal. Ilegal faţă de actualele legi, care sunt foarte permisive. Au fost amendate fie primăriile, fie firmele. Unele firme au obţinut autorizaţie, altele au fost desfiinţate. Din 7.000 de panouri, 4.000 au intrat în legalitate sau au fost desfiinţate”, a afirmat Elena Udrea.

Proiectul de act normativ a fost lansat în dezbatere publică pe 9 septembrie, iar după 15 zile de la această dată ar urma să fie propus spre aprobare guvernului.

Ministrul Dezvoltării a precizat că, potrivit Regulamentului MDRT, primăriile sunt obligate să formuleze reguli proprii privind amplasarea panourilor publicitare.

“Primăriile sunt obligate să formuleze un regulament propriu, dar nu cu norme mai permisive decât cele din Regulamentul MDRT. Sperăm ca până la 31 decembrie panourile amplasate ilegal să dispară”

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Benzina și motorina se scumpesc în 2025: cu cât vei plăti mai mult de la 1 ianuarie

Wall-Street.ro acum o ora
Una dintre scumpirile cu care începem anul 2025 este cea la motorină și benzină, conform nivelului accizelor stabilit de către Ministerul Finanțelor pentru a fi aplicat din prima zi a noului an. Această creștere a accizelor este transferată de către

Nati Meir a fost adus de autorități în țară. Câți ani de închisoare îl așteaptă

Wall-Street.ro acum 2 ore
Fostul parlamentar Nati Meir a fost adus în ţară, pentru a-şi executa pedeapsa de închisoare pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de înşelăciune, trafic de influenţă şi luare de mită, relatează Agerpres. ''La data de 27 decembrie, Poliţia Română a adus

Horoscop Urania săptămânal pentru Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024

Libertatea acum 3 ore
Citește Horoscop săptămânal Berbec. Previziuni pentru perioada 28 decembrie – 3 ianuarie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Berbec. Între 28 și 30 decembrie dimineaț

Parlamentul Germania a fost dizolvat. Când vor avea loc alegerile anticipate

Wall-Street.ro acum 3 ore
Preşedintele german Frank-Walter Steinmeier a anunţat dizolvarea parlamentului şi a stabilit oficial alegerile legislative anticipate pentru 23 februarie, o decizie aşteptată după implozia coaliţiei guvernamentale a cancelarului Olaf Scholz şi votul

Pârtiile din Sinaia, închise pentru a patra zi la rând, din cauza vântului puternic. Turiștii pot urca doar până la cota 1400

Libertatea acum 59 minute
Domeniul schiabil din Sinaia rămâne închis pentru a patra zi consecutiv din cauza vântului puternic, conform News.ro. Instalaţiile de transport pe cablu de la altitudine nu pot fi pornite din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Marcel Ciolacu: Guvernul României este solidar cu poporul azer

Mediafax acum o ora
Premierul român Marcel Ciolacu a transmis un mesaj adresat poporului azer după incidentul aviatic de miercuri în care a fost implicată o aeronavă a companiei Azerbaijan Airlines. Guvernul României este solidar cu poporul azer, a transmis Ciolacu.

MAI: România, printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene

News.ro acum 44 minute
Ministerul de Interne anunţă vineri, că România se numără printre statele cu cel mai scăzut nivel al criminalităţii, oferind o situaţie mai favorabilă din acest punct de vedere decât multe ţări vest-europene, conform rapoartelor Departamentului de S

Salvamontiștii o spun pe aia dreaptă: „Gheața nu ține cont de brand!”

Tribuna acum 31 minute
Ieșirea la munte presupune și un echipament adecvat. Muntele nu este un podium al modei, îmbrăcămintea și încălțămintea de oraș (adidașii, blugii rupți, UGG-urile pufoase, paltoanele elegante) nefiind potrivite pentru plimbări pe cărările pline de z

Un zbor Azerbaijan Airlines care se îndrepta spre Rusia, obligat să se întoarcă la Baku după închiderea spațiului aerian. Compania suspendă zborurile către mai multe orașe ruse

HotNews acum 4 ore
Un zbor al Azerbaijan Airlines către orașul Mineralnie Vody din sudul Rusiei s-a întors vineri la Baku după ce a fost anunțat că o parte a spațiului aerian din sudul Rusiei a fost închisă, a raportat agenția rusă de stat TASS, citată de Reuters. De

Câți români îşi sărbătoresc onomastica de Sfântul Ștefan, în a treia zi de Crăciun

Ziua Constanta acum 7 ore
În a treia zi de Crăciun, de Sfântul Arhidiacon Ştefan, peste 520.000 de români îşi sărbătoresc onomastica. Potrivit datelor furnizate de către Direcţia de Evidenţa Persoanei sunt sărbătoriți astăzi, 27 decembrie 364.444 bărbaţi şi 155.559 femei. L

Vremea

București
acum

vin.

1°/3°
sâm.

2°/5°
dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

1°/2°
sâm.

2°/3°
dum.

2°/6°
lun.

1°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

2°/5°
dum.

2°/6°
lun.

2°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/5°
sâm.

1°/5°
dum.

0°/5°
lun.

0°/5°
Timisoara
acum

vin.

0°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

-0°/5°
lun.

0°/6°