Cu bani la tescherea si haz nebun, Adrian Lustig, un om normal adica, scoate inca o carte dambla: “Funeralii fericite” la Humanitas.

Hai sa ne hohotim impreuna!

Cind ai dat lovitura?

In 1992: eu am adus zahar scump, cu trenul, de la Viena, ceilalti importatori au adus zahar ieftin, cu vapoarele, de peste mari si tari. In august, cind eu imi vindusem tot zaharul, in portul Constanta au ancorat 13 vapoare cu zahar. Toti au dat faliment.

Cind ai fost prost ultima oara?

Saptamina trecuta: iar am avut incredere in cineva.

Ce e in capul tau?

Tot ce n-am uitat inca. (am fost mereu premiant, asa ca mi-au ramas destule)

De ce esti asa cum esti?

Asa m-a facut mama si m-a retusat viata.

Cum ai vrea sa fii?

Nesimtit. Dar nu reusesc.

Ti-ai conturat o identitate ca om? Iti foloseste la ceva in lumea asta?

Eu am o problema de identitate: sunt corcitura, evreu cu romanca, varianta necistigatoare – in Romania sunt considerat evreu (dupa tata), in Israel as fi considerat roman (dupa mama). Totusi, lumea ma considera baiat bun. In afara celor care sunt de alta parere.

Povesteste-ti, in 3 rinduri, viata.

M-am nascut intr-o familie de ziaristi. De la mama am luat talentul, de la tata inclinatia spre matematica si ambitia. Am fost mereu primul, cu o nefericita exceptie cind am fost al doilea. M-am casatorit cu cine trebuia – cu Eugenia Voda – si am adunat suficienti bani cit sa fiu considerat bogat printre intelectuali si intelectual printre bogati. Am un pitic care imi dicteaza dialogurile la ureche.

Spune un rind despre politica.

Politica e o curva care se plimba prin jungla protejata de legi facute de ea insasi.

Rezumati opera. In doua rinduri.

Am scris cu un singur scop: sa-i fac pe cititori sau pe spectatori sa se simta bine si sa le para rau ca s-a terminat. N-am sa ra