Acţiunile Fondului Proprietatea (FP) ar putea ajunge la 0,7-0,8 lei, după listarea la Bursa de Valori Bucureşti, potrivit analiştilor BCR.
Preconizată pentru începutul anului viitor, listarea acţiunilor Fondului Proprietatea ar putea creşte cu 27-45% cotaţia la care se realizează în prezent transferurile prin negocierea directă între vânzător şi cumpărător. Acţiunile FP sunt trazacţionate cu preţuri care variază în jurul nivelului de 0,55 lei/titlu, aproape jumătate din valoarea nominală care este de 1 leu. „În jur de 0,5 lei valorează numai pachetele de acţiuni listate, iar cele de la Hidroelectrica, Romgaz, Poştă, Compania Naţională de Aeroporturi, dar şi la producătorii de energie, companii nelistate, valorează mai mult decât cele listate. La companiile nelistate trebuie, însă, aplicat un discount pentru că FP este dependent de politicile pe care statul le va aplica la companiile din sectorul de energie. Fondul depinde de deciziile statului, astfel că trebuie să fim rezervaţi. Statul este acţionar majoritar la aceste companii, dar şi la Fondul Proprietatea, iar deciziile pe care le va lua vor fi în interesul statului, nu al FP, iar aceasta reprezintă un risc pentru fond", a declarat pentru Mediafax, Mihai Iulian Căruntu, şeful Departamentului de Cercetare Pieţe de Capital al BCR.
Pe Bursa londoneză, la finele lui 2011
Acţionarii Fondului Proprietatea au aprobat, la începutul lunii septembrie, numirea Franklin Templeton ca administrator al Fondului, şi tranzacţionarea acţiunilor FP la Bursa de Valori Bucureşti şi pe alte pieţe internaţionale. Totodată, a fost decisă, cu 99,58% din voturi, răscumpărarea a maximum 10% din acţiunile Fondului, cu preţuri între 0,2-1,5 lei pe acţiune. Compania care a preluat administrarea Fondului Proprietatea au declarat că intenţionează să listeze Fondul pe Bursa din Bucureşti în luna ianuarie sau februarie a anu