După euforia de la Washington urmează lucrurile serioase în Egipt. Localitatea egipteană Sharm el-Sheikh găzduieste marţi o nouă rundă de negocieri israeliano-palestiniene. Discuţiile riscă să se împotmolească de chestiunea colonizării evreieşti a Cisiordaniei. În cazul în care premierul israelian face vreo concesie palestinielor, el riscă să piardă majoritatea în Knesset (Parlament) remarcă într-o analiză Vasile Damian (audio).
După euforia de la Washington urmează lucrurile serioase în Egipt Localitatea egipteană Sharm el-Sheikh găzduieste marţi o nouă rundă de negocieri israeliano-palestiniene. Întâlnirea dintre premierul israelian Beninamin Netaniahu şi presedintele palestinian Mahmoud Abbas se va derula în prezenta şefei diplomaţiei americane. Ocazie cu care Hillary Clinton va testa seriozitatea intenţilor celor două părţi.
Discuţiile riscă să se împotmolească de chestiunea colonizàrii evreiesti a Cisiordaniei. Palestinienii vor ca Israelul să înghete definitiv procesul si după 26 septembrie, data când expiră moratoriul actual. În caz contrar ei ameninţă că părăsesc masa discuţiilor. Potrivit unor surse israeliene, Netaniahu nu intenţionează să oprească însă procesul dar spune că nici nu va construi zecile de mii de apartamente deja planificate. Pentru partea israeliană este ilogic ca palestinienii să fixeze conditii prealabile.
Netaniahu, presiuni pe plan intern
În realitate însă, Netaniahu este prins între ciocan si nicovală pe plan intern întrucât o parte din aliaţii săi plus unii membri ai partidului său refuză orice înghetare a colonizării teritoriilor palestinine. În cazul în care premierul face această concesie palestinienilor, el riscà sà piardà majoritatea în Knesset.
Recunoaşterea Israelului ca stat al poporului evreu
O altă problemă care se va pune încă de marţi este recunoaşterea de către palestinieni a Israel