Pasiunea romanilor pentru subiectele care la misca atentia din perimetrul vietii de zi cu zi inspre senzational, mai ales cel cu elemente de justitie sociala, nu e o caracteristica nemaintalnita.
E proprie mai ales lumilor paupere, spun unii sociologi, cu toate ca si-n America, arestarea boierilor care au provocat criza globala ar lipi de micile ecrane 300 de milioane de suflete.
Pentru mine, si din nefericire pentru putini, o arata cifrele de audienta, o dezbatere pe marginea revoltei unor elevi fata de schimbarea directorului si dispretul lor fata de autoritate nu are mare trecere, cu toate ca reprezinta o radiografie fidela a societatii si contine elemente care ne pot determina sa concluzionam ca debandada a devenit o regula, nu o exceptie.
Desigur ca niste fete boite, imbracate in fusta scurta, care tipa la o jumatate de metru de directorul proaspat uns ca predecesorul a fost schimbat pe nedrept, prin urmare "Jos!", nu reprezinta o imagine de zi cu zi. Nesimtirea, insa, da. Lipsa de buna crestere, lipsa de respect fata de dascalul care le evalueaza mintea si incearca s-o mobileze cu minimul suficient pentru a avea si alte aspiratii in afara de acelea de-a presta in alte tari la spalat veceuri inunda cu derizoriu, temeinic, modelul intruchipat de generatiile urmatoare.
Reiau o intamplare petrecuta intr-un liceu din Zalau, care mi se pare exemplul perfect al spuselor mele. O dascalita intra la ora si constata ca a disparut catedra. Intreaba clasa, si un galigan ii raspunde ca a aruncat-o pe fereastra. Dascalita crede ca e o gluma, dar elevul o invita sa se convinga. Dupa ce constata adevarul spuselor lui, femeia anunta ca se va plange directorului. Reactie: "Sa nu faci asta, tu, ca te aruncam si pe tine!"
... M-am saturat de elevul roman. Imi sta in gat. Scapat de sub supravegherea parintelui, care e preoc
