Dincolo de decenii şi de ruptura istorică, aceste personalităţi fac legătura cu un ethos care a fost, în intervalul românesc de dinainte de 1948, parte din marele trunchi al libertăţii. În pledoaria lor pentru moderaţie şi democraţie constituţională regăsim, mutatis mutandis, elementele unei filosofii politice ce se naşte odată cu Ion Ghica pentru a se maturiza în scrierile şi contribuţiile lui G. Strat, N. Steinhardt şi Mihail Fărcăşanu.

În cazul acestuia din urmă, critica totalitarismului, în Regatul Popular de după 23 august 1944, ca şi în exil, indică una dintre direcţiile în prelungirea căreia se va înscrie noul liberalism postdecembrist. Pentru acest nou liberalism, întemeiat pe luciditate şi sentimentul duratei lungi, construcţia doctrinară este importantă doar în măsura în care are ca obiectiv asumat (re)inventarea unui sens al cetăţeniei şi abandonarea reflexului de obedienţă necritică. Individualitatea este punctul în jurul căruia se organizează un nou umanism politic, flexibil şi atent la nuanţe.

Alături de Valeriu Stoica, Dragoş Paul Aligică şi Aurelian Crăiuţu, Cristian Preda este parte din seria intelectuală evocată anterior. Odată cu Cristian Preda, timbrul liberal se afirmă prin asumarea unor valori şi implicarea în cetate. Ceea ce îl defineşte, din unghi de vedere ideologic, este amestecul specific liberal de luciditate şi devotament faţă de idei: ironia este întotdeauna prezentă pentru a anula deriva utopică, în vreme ce opoziţia faţă de populism este una intransigentă. Ca şi alţi liberali ai secolului XX şi ai debutului de secol XXI, Cristian Preda nu are iluzia că această poziţionare în contra curentului ar fi generatoare de popularitate facilă. De aici, o anumită înclinaţie de a purta o luptă de ariergardă în numele unor principii pe care elita politică le poate privi drept desuete.

Formaţia intelectuală este, în cazul lui Cri