Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florentina Dicu „Nu am pretenţii de la Anastasia Tănase. Doar să se facă dreptate“ Dosarul accidentului Simonei Tănase, la Înalta Curte de Justiţie?

Publicat in Ziua Constanta, marți 14 septembrie 2010 ·

Preluat de la Serviciul Poliţiei Rutiere (SPR) de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa, dosarul accidentului rutier din seara zilei de 24 august provocat, spun oamenii legii, de Simona Anastasia Tănase, ar putea ajunge în atenţia magistraţilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României

Dosarul va pleca de la Constanţa, doar dacă familiile Chioaru şi Dicu îi vor convinge pe judecători de faptul că strămutarea va avea un rol important în stabilirea adevărului.

Referitor la declaraţia lui Constantin Tănase, comisar în cadrul Gărzii Financiare Constanţa, tatăl Simonei Anastasia Tănase, conform căreia Nicolae Dicu, patronul şcolii de şoferi DIA Auto, i-ar fi cerut „maşină nouă“, tatăl Florentinei Dicu ţine să infirme acuzele aduse, precizând însă că zilele următoare este ziua lui şi nu se va supăra dacă familia Tănase îi face cadou un automobil nou. La rândul ei, Florentina Dicu ne-a declarat faptul că nu are nicio pretenţie de la Simona Anastasia Tănase. „Vreau doar să se facă dreptate în acest caz“, a ţinut să sublinieze Florentina Dicu. Şi aceasta susţine că Simona Anastasia Tănase se face vinovată de producerea accidentului din seara zilei de 24 august, eveniment în urma căruia Gheorghe Chioaru, preşedintele Federaţiei „Omenia“ a Caselor de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) din România, a fost rănit grav. Aflată în Spitalul Clinic Universitar Floreasca din Capitală, victima accidentului a fost supusă mai multor intervenţii chirurgicale, iar în cadrul ultimei operaţii piciorul stâng i-a fost scurtat cu aproximativ cinci centimetri.

Familia Dicu susţine familia Chioaru

„În seara accidentului mă aflam pe bulevardul Ferdinand, pe banda numărul doi, având sensul de mers către zona Modern. Când s-a făcut verde am pornit, moment în care am lovită de maşina condusă de Simona Anastasia Tănase. Iniţial, nu ştiam că a fost cin

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele interimar Ilie Bolojan, declarație de presă după summitul de la Londra: "S-a convenit că până la încetarea focului va fi menținut sprijinul financiar și militar pentru Ucraina"

Ziare.com acum o ora
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, susține o conferință de presă după participarea la summitul de la Londra privind Ucraina. „În această întâlnire, în afara schimburilor de opinii și de puncte de vedere, s-au convenit câteva aspecte.

Marius Tucă Show începe luni, 3 martie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 14 minute
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog, geopolitician. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și live pe TikTok ”Tineți aproape!”

Delfinul Chen Chen a murit. Cauza decesului, investigată de Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii din Constanţa

HotNews acum o ora
Un delfin de la Complexul Muzeal de Ştiinţe ale Naturii Constanţa a murit, au anunţat reprezentanţii instituţiei, care au precizat că deocamdată cauzelor decesului nu sunt cunoscute, transmite News.ro. „În data de 02.03.2025 în jurul orei 9 dimineaţ

Băsescu, după summitul de la Londra: „Trebuie să devenim o forţă capabilă să descurajeze agresivitatea Rusiei”

Ziare.com acum 15 minute
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat, duminică, după summitul de la Londra, că SUA este departe de Ucraina, iar de Europa o desparte Oceanul Atlantic, iar noi trebuie să ne garantăm securitatea. ”N-am făcut-o până acum, ne-am bazat pe america

Video Ilie Bolojan, după summitul de la Londra: Garanțiile de securitate nu pot fi asigurate fără SUA, vizează tot flancul estic

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele interimar, Ilie Bolojan, a participat la summitul liderilor, organizat de prim-ministrul Regatului Unit Keir Starmer, pentru discuții despre Ucraina, dar și despre securitatea Europei. A fost pus la punct un plan pentru oprirea luptelor

Mark Rutte dă asigurări: Donald Trump este angajat față de NATO și de articolul 5

Capital acum o ora
Summitul de criză de la Londra a reconfirmat unitatea NATO și determinarea aliaților europeni de a-și consolida securitatea colectivă. Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a spus că Donald Trump și administrația sa sunt în continuare angajați faț

Călin Georgescu a contestat în instanță controlul judiciar. Când se judecă cererea

HotNews acum 4 ore
Călin Georgescu, fost candidat la alegerile prezidenţiale, a contestat în instanță măsura controlului judiciare luată de procurorii de la Parchetul General pe o perioadă de 60 de zile, el având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara

„Sunt de acord”. Elon Musk susține retragerea SUA din NATO

Ziare.com acum 9 ore
Elon Musk, o figură-cheie în administraţia preşedintelui Donald Trump şi şeful Departamentului de eficienţă guvernamentală al Statelor Unite, a susţinut apelurile pentru ca Statele Unite să părăsească Organizaţia Tratatului Atlanticului de Nord (NAT

LIVE TEXT Summit la Londra | Marea Britanie şi Franţa vor elabora un plan de încetare a focului în Ucraina şi îl vor prezenta lui Trump / Keir Starmer vorbeşte despre crearea unei coaliţii pentru a garanta pacea

Mediafax acum 2 ore
Premierul britanic Keir Starmer a anunţat că Marea Britanie, Franţa şi Ucraina au decis să lucreze la un plan de încetare a focului pentru conflictul ucrainean. La summit e prezent şi preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan. Meloni, la Lond

Arest preventiv pentru polonezul de la protestul AUR

Mediafax acum 2 ore
„Faţă de bărbatul de cetăţenie poloneză a fost dispusă măsura arestului preventiv, pentru 30 de zile”, a precizat sursa citată anterior. Cetăţeanul polonez care a participat sâmbătă la protestul organizat de AUR, a fost săltat de jandarmi, sâmbătă.

Vremea

București
acum

dum.

2°/6°
lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
Iasi
acum

dum.

2°/6°
lun.

-0°/9°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
Constanta
acum

dum.

3°/7°
lun.

2°/7°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
Cluj-Napoca
acum

dum.

1°/6°
lun.

-0°/7°
mar.

1°/11°
mie.

2°/14°
Timisoara
acum

dum.

2°/9°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/16°