Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brăilenii nu se joacă cu focul

Publicat in Vocea Brailei, marți 14 septembrie 2010 ·

* numărul incendiilor consemnate în primele opt luni din 2010 a fost mult mai mic decât în perioada similară a anului trecut * în consecinţă, au fost mai puţine victime, iar valoarea pagubelor a scăzut considerabil

* conducerea ISU spune că situaţia se datorează campaniilor de informare preventivă care i-au făcut pe brăileni să ia în serios ameninţarea incendiilor

Brăilenii au fost mai puţin afectaţi de incendii, în primele opt luni din 2010, faţă de perioadele similare ale anilor trecuţi. Astfel, dacă în intervalul 1 ianuarie - 31 august 2009 s-au înregistrat 204 incendii, în aceeaşi perioadă a anului în curs au fost consemnate doar 134, cu 34,3% mai puţine. Pierderile cauzate de focul scăpat de sub control au fost, de asemenea, considerabil mai mici. Anul trecut, în perioada de referinţă, incendiile au cauzat moartea a 12 brăileni, alte cinci persoane fiind grav rănite, iar pagubele materiale s-au ridicat la 26,7 milioane de lei. În primele opt luni ale anului în curs, incendiile au ucis trei persoane şi au rănit patru, provocând pagube materiale de circa 1,5 milioane de lei. Prin intervenţiile lor, pompierii au salvat de flăcări doi brăileni şi bunuri în valoare de aproximativ 9,8 milioane de lei.

Conducerea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă "Dunărea" Brăila consideră că scăderea numărului de incendii se datorează acţiunilor de prevenire şi de informare a populaţiei. "Datele statistice dovedesc că informarea preventivă funcţionează", a declarat, ieri, colonelul Florin Silvi, inspectorul şef al ISU Brăila, în cadrul unei conferinţe de presă prilejuită de Ziua Pompierilor din România, eveniment serbat în fiecare an la data de 13 septembrie.

Cât priveşte cauzele generatoare de incendii, cele mai frecvente continuă să fie defecţiunile instalaţiilor electrice, urmate de coşurile de fum fisurate şi de acţiunile intenţionate sau din culpă al

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine medie, în zona seismică Vrancea. IGSU: Nu s-au înregistrat pagube materiale sau victime

HotNews acum 7 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea de 4,6 grade s-a produs, duminică seara, în zona seismică Vrancea, nefiind semnalate pagube materiale sau victime, a anunțat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), transmite Agerpres. „În ziua de 1

„Întâlniţi-vă acum!”, cere Trump Ucrainei / Zelenski acceptă: „Îl voi aştepta joi pe Putin în Turcia. Personal”

HotNews acum 10 ore
Preşedintele american Donald Trump cere Ucrainei să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Vladimir Putin a refuzat să accepte un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de li

Proteste cu mii de persoane pe străzile din Germania pentru interzicerea AfD

Ziua Constanta acum 8 ore
Mii de persoane au manifestat duminică în Germania pentru interzicerea AfD, în timp ce acest partid anti-imigrație contestă o decizie a serviciilor de informații interne de a-l clasifica drept 'extremist' de dreapta, relatează AFP. Protestatarii s-a

Nicușor Dan, la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei: „Cum a ajuns ura asta să ne dezbine?”

Libertatea acum 10 ore
Nicușor Dan a susținut duminică, 11 mai, un discurs la mitingul pe care l-a organizat în Piața Victoriei, intitulat „România în lumină”. Candidatul independent la Președinția României a vorbit despre o „Românie unită”.

Hamas anunţă eliberarea lui Edan Alexander, ultimul ostatic american despre care se ştie că mai este în viaţă

HotNews acum 7 ore
Hamas a anunţat duminică eliberarea iminentă a lui Edan Alexander, ultimul ostatic american deţinut în Gaza despre care se ştia că mai este în viaţă, relatează CNN, Reuters și News.ro. Șeful Hamas din exil, Khalil Al-Hayya, a spus că eforturile de f

Talibanii au interzis șahul în Afganistan. „Contravine legii privind moralitatea”

HotNews acum 11 ore
Guvernul talibanilor din Afganistan a adăugat şahul pe lista activităţilor interzise, considerându-l, până la noi ordine, o formă de joc de noroc care contravine legii privind moralitatea, a declarat duminică un oficial pentru Agenția France Press,

UPDATE - „Întâlniţi-vă acum!” Donald Trump cere Ucrainei să accepte negocierile oferite de Rusia, în ciuda reticenţei Moscovei de a respecta un armistiţiu / Zelenski este de acord şi anunţă că se va duce personal la Istanbul

News.ro acum 9 ore
Preşedintele american Donald Trump a cerut ca Ucraina să accepte „imediat” discuţii directe cu Rusia, în încercarea de a pune capăt războiului, în ciuda faptului că Moscova nu a acceptat un armistiţiu prealabil de 30 de zile solicitat de liderii eur

Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: HD Hartmann

Gandul acum 8 ore
Marius Tucă Show începe luni, 12 mai, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este HD Hartmann, profiler și analist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Țineți aproape!”.

LaLiga: FC Barcelona se apropie de titlu după o victorie dramatică cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid

News.ro acum 10 ore
Raphinha a marcat de două ori, iar FC Barcelona a recuperat un deficit de două goluri şi s-a impus cu 4-3 în faţa rivalei Real Madrid, într-un Clasico palpitant disputat duminică, în LaLiga, apropiindu-se astfel de titlul de campioană a Spaniei. Vic

Performanță olimpică pentru elevii români Șapte medalii obținute la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită

Ziua Constanta acum 10 ore
Olimpicii români participanți la Olimpiada Asiatică de Fizică 2025, desfășurată în Arabia Saudită, au reușit performanța obținerii a șapte medalii - două de aur, două de argint și trei de bronz, precum și o mențiune de onoare, țara noastră având sta

Vremea

București
acum

lun.

7°/15°
mar.

8°/17°
mie.

11°/19°
joi

10°/22°
Iasi
acum

lun.

3°/16°
mar.

4°/15°
mie.

6°/18°
joi

8°/21°
Constanta
acum

lun.

8°/18°
mar.

10°/14°
mie.

9°/16°
joi

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

lun.

3°/15°
mar.

2°/14°
mie.

5°/16°
joi

6°/18°
Timisoara
acum

lun.

4°/20°
mar.

5°/18°
mie.

6°/18°
joi

7°/21°