Reprezintă a patra generaţie de CFR-işti din familie, iar fiul său îi calcă pe urme. Este reprezentant al facţiunii Comando Gruia din galeria „feroviarilor“, fiul său este membru al galeriei, tatăl l-a dus de mic la meciuri, bunicul a fost membru cotizant al galeriei, iar străbunicul jucător legitimat al clubului.
Mihai Domşa este un colecţionar înrăit, un speolog amator, dar şi un suporter înfocat al echipei campioane. Pentru prima oară a asistat la un meci al „feroviarilor“ la 12 ani, când a fost dus de tatăl său pe stadion. Povesteşte că de atunci a crescut cu „alb-vişiniii“, jucând ca junior la echipă, iar ulterior reprofilându-se în calitate de susţinător al formaţiei.
Începând cu anul 2004, recunoscut fiind pentru statutul său de mediator, Mihai Domşa a devenit unul dintre liderii facţiunii Comando Gruia.
„De fapt, sunt purtător de cuvânt al Comando Gruia, nu lider“, spune cu modestie acesta. A colindat ţara împreună cu echipa, a dat tonul galeriei la meciurile cu miză disputate pe arena „Dr. Constantin Rădulescu“, a trăit momente de satisfacţie maximă, dar şi dezamăgiri, după cum povesteşte. „Să fii suporter CFR înseamnă dorinţa de a face parte din această mare familie. Pasiunea pentru echipă necesită numeroase sacrificii constând în timp, energie şi chiar cele de pe plan personal“, arată Mihai.
„De asemenea colecţionez tot ce ţine de CFR. Articole apărute în reviste internaţionale, bilete de la diferite meciuri şi însemne cu clubul. Mă pot lăuda şi cu un set de biscuiţi de bere lansaţi în ziua în care echipa şi-a sărbătorit centenarul, cu autograful tuturor jucătorilor, dar şi a altor personalităţi din lumea fotbalului“, spune suporterul campioanei. Mihai Domşa se arătă dezamăgit de fotbalul practicat de „feroviari“ în ultima perioadă, însă e convins că echipa va face o figură frumoasă în Champions League.
ce-i place