Heiko Ostendorp, jurnalist la tabloidului elveţian Blick, susţine că e surprins de reacţia de indignare a cititorilor din România ca urmare a publicării articolului în care „prezintă cele două feţe ale Clujului”
Jurnalistul în vârstă de 31 de ani a acordat un scurt interviu ziarului „Adevărul de Seară”, în care a precizat care au fost motivele pentru care a comparat municipiul Cluj-Napoca cu Mexico City.
Reporter: Ce aţi văzut în Cluj?
Heiko Ostendorp: Am văzut două părţi diferite ale oraşului. După cum am scris şi în articol, am văzut un oraş cu mulţi studenţi şi, pot spune, chiar foarte drăguţ în centru. De asemenea am mai văzut şi un loc în care oamenii trăiau în sărăcie şi era foarte urât. Aici mă refer la Pata Rât. Am prezentat aceste două părţi în articol pentru că meseria mea e să documentez materialele de presă.
R.: Cum vedeţi reacţia cititorilor clujeni referitoare la articolul în cauză?
H. O.: Nu am avut intenţia să supăr pe nimeni. Dacă veţi citi articolul cap-coadă, veţi vedea că am prezentat în egală măsură şi partea bună a oraşului.
R.: De ce comparaţi oraşul cu Mexico City?
H. O.: Când am vrut să facem un tur al oraşului, i-am spus taximetristului să ne plimbe atât în locurile frumoase, cât şi părţile mai urâte. Cand am ajuns la Pata Rât, taximetristul ne-a spus că acest loc are porecla de „Mexico City”. Excursia noastră a început din faţa hotelului Belvedere, un loc foarte frumos, de altfel. După ce am vizitat centrul, am ajuns în Pata Rât, un loc care m-a şocat pentru că era ca în Africa de Sud, în suburbiile Cape Town. Sunt surprins că oamenii au citit doar lucrurile urâte din articol.
R: Care crezi că va fi impresia lăsata conaţionalilor tăi privind oraşul, după citirea articolului?
H. O.: A fost intenţia mea să scriu acest material. În Elveţia oamenii nu ştiu mare lucru des