Guvernarea de dreapta a adus statul într-o poziţie degradantă şi cinică, fără reacţie la problemele sociale, afirmă preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, într-o postare pe blogul personal, citat de Agerpres.
"Invocând lipsa banilor, PDL dezbracă de sens conceptul de guvernare democratică. Deşi vorbesc despre solidaritate, liderii săi crează o societate dezumanizată, în care resursele se iau de la toţi, dar se distribuie doar către câţiva", susţine Năstase.
Fostul premier susţine că, în condiţiile în care încă un bebeluş rănit în incendiul de la maternitatea Giuleşti a pierdut lupta pentru viaţă şi numărul victimelor în acest caz a ajuns la şase, sănătatea nu a devenit o prioritate pentru actuala guvernare.
"Sistemul continuă să fie subfinanţat, deşi am avut cu toţii exemplul clar că această ignoranţă din partea Guvernului poate conduce la pierderi de vieţi omeneşti. Ce ar trebui să se întâmple pentru ca Traian Băsescu şi Guvernul său să înţeleagă că, în calitate de reprezentanţi ai statului, au obligaţia de a asigura servicii publice de calitate cetăţenilor? Această desconsiderare totală a dimensiunii sociale a statului îi aruncă pe cei aflaţi acum la putere într-o zona lipsită de umanitate, de conştiinţă şi de responsabilitate", a spus Adrian Năstase.
În opinia sa, ceea ce s-a întâmplat la Spitalul din Brăila dovedeşte că "descentralizarea" unităţilor spitaliceşti şi transferarea acestora către administraţiile locale fără resursele financiare necesare "reprezintă o mare păcăleală".
Guvernarea de dreapta a adus statul într-o poziţie degradantă şi cinică, fără reacţie la problemele sociale, afirmă preşedintele Consiliului Naţional al PSD, Adrian Năstase, într-o postare pe blogul personal, citat de Agerpres.
"Invocând lipsa banilor, PDL dezbracă de sens conceptul de guvernare democratică. Deşi vorbesc d