Când era scos la tablă, ca să rezolve o problemă cu două trenuri, care plecau din gările A şi B şi se întâlneau în C, Vasile B. se interesa mai întâi ce neam erau trenurile, personale, mărfare sau accelerate, după care clătina din cap şi zicea: "Mamă, mamă, vai de mama lor!". Ce-ţi veni, ţâcă - îl certa profesorul -, de ce nu începi să socoteşti?" "Mamă, mamă, vai de mama lor! - se văita Vasile B. -, numai să nu fie accelerate, că e prăpăd." În cancelarie, Vasile B. îi explica directorului, care-l ameninţa cu scăderea notei la purtare, că trenurile nu se întâlnesc, ci se ciocnesc.
"Mă, tu ori eşti tâmpit, ori te prefaci", bombănea directorul, dar nu-i scădea nota. "Are şi băiatul dreptate - zicea directorul , în felul lui are dreptate." Dreptatea, pe care Vasile B. o avea în felul său chiar şi la orele de analiză sintactică, era să-l coste o repetenţie. Fraza pe care trebuia s-o analizeze la tablă era, ca de obicei, aia cu oaia Bisisica din "Moromeţii". În loc să sublinieze verbele şi să o despartă în propoziţii, aşa cum îl învăţa toarşa de română, Vasile B. sublinia doar numele oii şi zicea: "Săraca oaie, ce-au cu ea, dacă-i smintită... Ce, ea vrea să fie proastă?!". Iar dacă era lăsat să delireze, uita cu totul de analiza sintactică şi o ţinea pe a lui: "Toarşa, eu am citit toată cartea. Nu-i frumos să chinui oaia. Astă vară, mă trimitea bunicul, la ţară, cu trei oi pe islaz, e drept cam nebune, dar le lăsam să-şi facă damblaua. Şi până la urmă le adunam eu cumva şi le aduceam seara acasă".
Cu scandal s-a lăsat însă la serbarea de sfârşit de an, când inspectorul de la judeţ a spus, în cuvântul de deschidere, că ei, copiii, sunt chezăşia viitorului luminos al patriei, iar Vasile B. a strigat tare: "Ba pardon". "Ce pardon, mă, tembelule - l-a luat la rost colegiul profesoral -, vrei să fim daţi afară din învăţământ, fiindcă avem un elev nedisci
