A fost odată ca niciodată... Dar înainte de a începe o poveste care n-a fost poveste, trebuie să te înştiinţez, cititorule, că această scriere este un pamflet şi că orice asemănare cu realitatea e pur întâmplătoare. Coincidenţe şi iar coincidenţe, deşi ele nu există decât în basme. Aşadar, a fost odată o ţară numită România. Dar nu pe Pământ, ci pe Marte. În acel ţinut, atât împăratul, cât şi dregătorii săi nu erau verzi, aşa cum le şade bine unor marţieni veritabili, ci roşii. De furie şi de ură pe poporul lor, pe care-l asupreau la greu, cu măsuri de austeritate.

Într-o bună (?) zi, după ce au furat tot ce se mai putea fura, au crescut preţurile, taxele şi impozitele, au disponibilizat mai ales pe cine n-a trebuit, au scăzut salariile bugetarilor s-au gândit să declare război artiştilor de toate felurile (citeşte pictori, muzicieni, sculptori, scriitori, actori etc.), cât şi ziariştilor. Adică exact acelora care munceau oricum mai mult de plăcere şi erau plătiţi pe drepturi de autor. Om pasămite deschis la minte, umblat peste mări - mai ales! - şi ţări, împăratul-roşu-de-ură-pe-poporul-său a avut o ieşire în faţa norodului în care, zice povestea, ar fi zis ceva de genul: "Dacă nu vă convine, plecaţi din ţară!" Ba a scos la înaintare şi pe unul dintre dregătorii săi devotaţi - care ar fi rămas aşa şi acolo până la adânci batrâneţi, dacă împăratul-roş nu l-ar fi mazilit la timp - care a vorbit şi el cu maaare înţelepciune norodului. Le spunea el, mări, cum că o familie din România cea de pe Marte se poate descurca şi cu 1.500 de RONI pe lună (asta era moneda lor, v-am spus, coincidenţele sunt uimitoare...), în condiţiile în care doamna casei, nevasta, deh, e şomeră, copiii-s la facultate, iar stâlpul casei e atât de dibaci şi de vânjos încât să-şi găsească şi altceva de lucru.

În acea vreme, în acel ţinut, la un letopiseţ de mare tiraj, schimbă