Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de clujeni au început războiul cu băncile

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Clienţii nemulţumiţi de clauzele contractuale s-au adresat Protecţiei Consumatorului în număr record. Doar într-o lună, clienţii băncilor din Cluj-Napoca au depus 60 de reclamaţii. Ei contestă faptul că băncile le cer să accepte tacit noile acte adiţionale.

În ultimele doua zile, la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Cluj s-au strâns peste 20 de reclamaţii depuse de clujeni, ce sesizează modul abuziv prin care băncile îi obligă să semneze actele adiţionale. În total, pe biroul comisarului-şef adjunct, Mircea Radu, se află 60 de plângeri scrise, primite în decurs de o lună.

BCR, prima bancă din ţară pichetată din cauza comisionului de risc

La câteva zile până la data limită la care cei care au credite trebuie să încheie un act adiţional cu banca, privind eliminarea comisionului de risc, prin Ordonanţa 50/2010, clienţii sunt nemulţumiţi. Asta deoarece procesul de semnare a actelor adiţionale, care vor schimba în mare parte clauzele convenţiilor de împrumut, este tărăgănat din cauza faptului că majoritatea instituţiilor financiare lucrează la strategii ca să păstreze comisioanele ilegale, în forme mascate. Potrivit lui Mircea Radu, clienţii contestă faptul că băncile le cer să accepte tacit noile acte adiţionale, că primesc notificări prin SMS ori telefonic, dar şi din cauza faptului că nu li se oferă actul în vederea consultării.

Potrivit lui Mircea Radu, clienţii Volksbank au depus cele mai multe sesizări, urmaţi de cei ai BRD, BCR, BT, dar şi alte bănci comerciale. „Băncile aşteaptă să treacă timpul, pentru a intra în vigoare actele adiţionale aşa cum au fost realizate de instituţiile bancare“, a adăugat comisarul.

Clujenii, dispuşi să meargă în instanţă

Cosmin Giurgiu, unul dintre zecile de clujeni care au sesizat Protecţia Consumatorului, susţine că nu e de acord cu ilegalităţile impuse de banca sa. El nu

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO-VIDEO. Incendiu la AFI Palace Cotroceni. Terasa mall-ului, cuprinsă de flăcări!

Ziua Constanta acum 47 minute
Un incendiu de proporții a izbucnit sâmbătă, 05 iulie, pe terasa mall-ului AFI Palace Cotroceni, situat pe Bulevardul Timișoara, Sector 6. Flăcările deschise și degajările dense de fum, vizibile la nivelul acoperișului de tip terasă, au alertat de u

Tulcea FOTO-VIDEO. Accident naval în apropiere de Maliuc! Implicată o ambarcațiune cu mai multe persone. Elicopterul SMURD intervine!

Ziua Constanta acum 4 ore
În urmă cu puțin timp, azi, 05 iulie, prin apel la 112 a fost solicitat ajutorul pompierilor militari în cazul producerii unui accident naval în apropiere de localitatea Maliuc, județul Tulcea. Din primele informații, este vorba despre o ambarcațiun

Primul cod roșu de caniculă. Anunțul de ultimă oră de la meteorologi

HotNews acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis sâmbătă dimineață o serie de coduri de caniculă pentru acest weekend. Valul de caniculă va acoperi aproape toată țara până duminică, zi în care va fi valabil și un cod roșu de caniculă în trei județe di

Ucraina afirmă că a lovit un aerodrom militar rusesc

News.ro acum 3 ore
Forţele speciale ucrainene au lovit sâmbătă aerodromul militar rus Borisoglebsk din regiunea Voronej, lovind un depozit de bombe cu planare şi un avion de antrenament, a declarat armata ucraineană într-o postare pe social media, relatează Reuters. A

Scrisoarea de adio a lui Mihai Leu, publicată post-mortem pe rețelele de socializare: „Dacă citiți aceste rânduri, înseamnă că drumul meu pe acest pământ s-a încheiat”

Gazeta Sporturilor acum o ora
La o zi după ce Mihai Leu, fostul mare campion al României, a fost înmormântat la Hunedoara, pe pagina sa de socializare a fost publicată post-mortem o scrisoare pentru fanii lui. A contat enorm și înseamnă că drumul meu pe acest pământ a contat. Aț

Incendiu în Parcul Naţional Munţii Rodnei. Intervin pompierii de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud şi Maramureş

News.ro acum o ora
Un incendiu a fost anunţat, sâmbătă, în zona de gol alpin din Parcul Naţional Munţii Rodnei, pe raza judeţului Maramureş. Pentru stingerea focului au fost mobilizate forţe de intervenţie de la Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsău

Vicepremierul Tanczos arată către vinovații pentru deficitul bugetar: „Cei care au plătit salarii și pensii în plus”

HotNews acum o ora
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat, la Prima TV, că vinovații pentru deficitul bugetar de 9,3% din PIB sunt cei care au decis să majoreze salariile și pensiile fără să aibă resursele necesare. Tanczos susține că nici cheltuielile pentru investiți

Război în Ucraina, ziua 1.525. Bază aeriană rusă lovită. Moscova a lansat peste 300 de drone

Press Alert acum 40 minute
Foto: arhivă Ucraina a anunțat sâmbătă că a atacat o bază aeriană rusă din regiunea Voronej, în timp ce Rusia a lansat peste 300 de drone asupra teritoriului ucrainean, într-un nou val de atacuri aeriene. Potrivit Statului Major General al armatei u

Mihai Leu, un ultim mesaj: Drumul meu pe acest pământ s-a încheiat. Viaţa a fost pentru mine o luptă frumoasă. Tot ce contează, la final, e cât ai iubit şi cât ai fost iubit

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a murit marţi şi a fost înmormântat vineri, la Hunedoara. Sâmbătă, pe pagina de Facebook a marelui sportiv a fost postat un mesaj emoţionant, în care le mulţumeşte soţiei Anna şi fiului Marco, celor din lumea boxu

Inundații istorice în TEXAS: 24 de morți și zeci de copii dispăruți!

Gandul acum 2 ore
Cel puțin 24 de persoane au murit și multe altele sunt date dispărute, după ce regiunea Texas a fost măturată de ploi devastatoare. În câteva ore a plouat cât pentru luni întregi, notează AFP. Printre copiii dispăruți, și 20 de fete care participau

Vremea

București
acum

31°
sâm.

20°/33°
dum.

19°/36°
lun.

23°/39°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/27°
dum.

18°/34°
lun.

20°/38°
mar.

19°/37°
Constanta
acum

30°
sâm.

20°/30°
dum.

21°/27°
lun.

22°/27°
mar.

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

14°/30°
dum.

16°/33°
lun.

18°/36°
mar.

18°/35°
Timisoara
acum

29°
sâm.

16°/33°
dum.

16°/39°
lun.

21°/40°
mar.

19°/39°