Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iaşi: Şoferul care a accidentat tânărul de la care s-au prelevat organe a fost arestat (UPDATE)

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 · ·

Constantin Ioniţă (32 de ani) a fost reţinut ieri pentru 24 de ore de poliţiştii de la Rutieră şi şi-a petrecut noaptea după gratii. Bărbatul a accidentat la sfârşitul săptămânii trecute un tânăr de 18 ani, care a decedat la câteva zile, iar organele sale au fost prelevate

Ora 15.58 Potrivit anchetatorilor, în urma probelor biologice s-a stabilit că Ioniţă avea o alcoolemie de 1,40 grame pe litru alcool în sânge. În momentul producerii accidentului şoferul se afla în maşină cu soţia lui şi cu copilul de patru ani.

Ora 14.30 Constantin Ioniţă a fost arestat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi pentru 29 de zile.

Ora 7.00 Constantin Ioniţă va fi audiat astăzi din nou de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi. Aceştia vor decide dacă vor propune arestarea preventivă a ieşeanului. El este cercetat pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa alcoolului după ce la sfârşitul săptămâniii trecute a accidentat grav un tânăr de 18 ani în localitatea Tomeşti.

Bărbatul care s-a urcat al volan sub influenţa alcoolului a intrat pe contrasens şi l-a lovit pe tânărul care circula regulamentar. Testul de alcoolemie a indicat că Ioniţă avea 0,64 miligrame pe litru alcool pur în aerul expirat.

Organele tănărului de 18 ani au fost prelevate. Un rinichi a fost dus la Bucureşti, iar celălat a rămas la Iaşi. Medicii de la Spitalul Clinic „Dr. C. I. Parhon" i-au transplantat luni noaptea organul unei ieşence în vîrstă de 22 de ani. Beneficiara făcea de mai bine de un an dializă. Tânăra este femeie de serviciu la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" şi are un copil de un an şi patru luni.

Citeşte şi:

Iaşi: Viaţă salvată în urma unui transplant de rinichi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Anularea primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței CCR

Ziua Constanta acum 4 ore
Curtea Constituțională a României analizează, vineri, 9 mai 2025, începând cu ora 12:00, cererea lui Sebastian Popescu, fost candidat la funcția de președinte al României, de anulare a primului tur al alegerilor prezidențiale din 4 mai. Potrivit CCR

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 17 minute
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

VIDEO Donald Trump, complimente pentru Ursula von der Leyen: „Este cu adevărat fantastică”. Reacția șefei Comisiei Europene

HotNews acum 28 minute
Preşedintele american Donald Trump a declarat joi că speră să se întâlnească cu „fantastica” preşedintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, în contextul creşterii tensiunilor comerciale dintre Statele Unite şi UE, relatează vineri AFP. „Este

Indicele ROBOR a ajuns la 7,31%

HotNews acum 2 ore
Indicele ROBOR la trei luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, și-a continuat vineri panta ascendentă până la 7,31% pe an, de la 7,25% pe an în ședința precedentă, conform datelor publicate de

Primăria Constanţa anunţă redeschiderea Cazinoului / Obiectivul va putea fi vizitat săptămâna viitoare

G4Media acum 23 minute
Primăria Constanţa anunţă că săptămâna viitoare va fi redeschis Cazinoul, iar acesta va fi putea fi vizitat între 21-25 mai, atunci când sunt programate Zilele municipiului. Au fost pregătite concerte, spectacole, parade şi surprize artistice care v

Ilie Bolojan, MESAJ de Ziua Europei: România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum

Gandul acum 3 ore
„România este parte din proiectul european și trebuie să continuăm acest drum”, a afirmat președintele interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis vineri, de Ziua Europei. „Dragi români, dragi tineri, astăzi, de Ziua Europei, trebuie să vorbim de

Autoritățile din Ucraina au descoperit o rețea de SPIONI care acționau la ordinele serviciilor din Ungaria

Gandul acum o ora
Agenția de securitate ucraineană SBU a anunțat vineri că a descoperit o rețea de spionaj condusă de statul maghiar, care avea scopul de a obține informații despre apărarea Ucrainei. Într-o declarație, SBU a afirmat că a reținut doi suspecți de spion

Criza politică din România ar putea afecta finanțarea externă a țării, avertizează S&P

HotNews acum 2 ore
Criza politică din România și posibilele întârzieri în răspunsul politic la dezechilibrele economice de după colapsul guvernului de coaliție ar putea submina unele surse de finanțare externă, a apreciat S&P Global, compania mamă a firmei de rating S

Aterizare forţată a unui avion de la Aeroclubul Caransebeş/ Experienţa pilotului a salvat echipajul de la bord

News.ro acum 2 ore
Un avion ultrauşor de la Aeroclubul Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, a aterizat forţat, vineri, imediat după decolare. La bord se afla pilotul şi unul dintre cursanţii de la aeroclub. Experienţa pilotului a salvat întregul echipaj de la bord.

Suspect de crimă, găsit SPÂNZURAT în arestul Poliției Gorj. Deținutul fusese diagnosticat cu schizofrenie

Gandul acum o ora
Un bărbat, suspect de crimă, aflat în arest preventiv la centrul de reținere al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj, a fost găsit spânzurat, în noaptea de joi spre vineri. Bărbatul avea în jurul gâtului firul telefonului existent în celulă, a t

Vremea

București
acum

15°
vin.

13°/16°
sâm.

9°/14°
dum.

8°/21°
lun.

8°/18°
Iasi
acum

vin.

8°/12°
sâm.

5°/17°
dum.

7°/11°
lun.

4°/15°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

8°/15°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/15°
dum.

5°/10°
lun.

3°/14°
Timisoara
acum

16°
vin.

7°/16°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/18°
lun.

5°/17°