Mesajul a fost trimis. Multumesc!

George Vlăduţ Coman fotbalistul fascinat de Sergio Ramos

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Şi-a dorit de mic să ajungă fotbalist şi pentru asta a început să se pregătească la o vârstă foarte mică. Îl are ca ca idol pe fundaşul dreapta de la Real Madrid.

George Coman a moştenit pasiunea pentru fotbal de la tatăl său, fost jucător la Gloria. Acesta obişnuia să îşi ia fiul cu el la meciuri şi astfel i-a insuflat dragostea pentru sport. Odată cu începerea şcolii, copilul, îndrumat de părinţi, a început şi pregătirea serioasă la fotbal.

"Am început să joc fotbal la vârsta de şapte ani şi jumătate cu antrenorul Sandu Ionescu, la clubul Dacia Buzău. Tata este foarte implicat în activitatea mea, el m-a sfătuit să mă apuc de acest sport. La început a fost destul de greu, jucam în echipă cu băieţi mai mari şi până m-am acomodat a fost mai greu, dar niciodată nu am avut vreun moment în care să zic, gata nu mă mai duc", îşi aminteşte George primele driblinguri.

Odată cu trecerea vremii, profesorii şi-au dat seama de valoarea băiatului şi l-au îndemnat să meargă mai departe.

"După trei ani m-am transferat la Gloria Buzău. Eram în echipa de juniori C a Gloriei Buzău. Întotdeauna am jucat pe postul de fundaş dreapta, îmi place şi cred că mi se potriveşte cel mai bine", ne-a mărturisit George Coman.

La 13 ani a fost momentul în care băiatul a decis că vrea să facă performanţă în fotbal şi s-a tranferat la Liceul cu Program Sportiv, atât cu şcoala cât şi cu antrenamentele de fotbal.

"De când joc la LPS, la domnul Marius Musceleanu, mă descurc mai bine pentru că ne motivează şi ştie să ne explice. Aici mă simt perfect pentru că suntem coechipieri adevăraţi, ne completăm foarte bine, pentru că suntem uniţi", a mai spus George.

Spune că fotbalistul preferat este Sergio Ramos pe care îl urmăreşte de câte ori are ocazia şi îşi doreşte să ajungă să îi calce pe urme.

Întrebări şi răspunsuri:

Cât de grea est

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 46 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 50 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone în atacul nocturn

Ziarul Financiar acum 19 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete şi 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 30 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°