Moda primelor luni de libertate impunea dezicerea totală de trecutul comunist. Oameni capabili să simtă valul şi să se aşeze pe creasta-i s-au găsit în toate timpurile. Înainte de 1989, procentul de intelectuali care puteau fi primiţi în partid era mult mai mic decât cel alocat muncitorilor. Când a venit libertatea, lista celor aflaţi pe lista de aşteptare era lungă. Oameni cu iniţiativă s-au înghesuit să se înscrie la "opoziţie", făcând repede uitate zilele când depuneau eforturi să fie primiţi în partidul comunist. Astfel de exemple s-au numărat cu miile în primul an al democraţiei originale. Cu atât mai surprinzătoare apare astfel o scrisoare de solidaritate cu Gogu Rădulescu semnată de 35 de oameni de cultură, datând din ianuarie 1990. Nume importante ale culturii româneşti au vrut să facă un gest de reparaţie morală, admiţând că fostul lider comunist îi ajutase pe ei ca persoane, cât şi cultura română. Redăm în continuare conţinutul scrisorii de solidaritate.
Domnule procuror general,
Ne adresăm dvs. în legătură cu Gogu Rădulescu, fost, până în 22 decembrie 1989, Preşedinte al Curţii Superioare de Control Financiar şi înalt demnitar al PCR. Avem încredere în discernământul procuraturii şi nu dorim în nici un fel să influenţăm mersul anchetei. Dacă totuşi vă scriem aceste rânduri, este pentru a vă atrage luarea aminte asupra unei laturi a personalităţii lui Gogu Rădulescu de care, ea nefiind propriu-zis publică, nu toată lumea a avut cunoştinţă. Dar cum însuşi procesul instituit de procuratură implică în cazul lui Gogu Rădulescu o obligatorie componentă morală, credem util a vă semnala tocmai această latură.
Gogu Rădulescu se numără printre extrem de rarii membri ai clasei politice româneşti aflată până deunăzi la putere care s-a comportat, în raporturile lor sociale, nu numai firesc şi demn, dar cu o mare generozitate. În pofida blocării,
