Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Neamţ: Anchetă în cazul fetiţei de doi ani maltratată de bonă

Publicat in Adevarul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Prima vizată este Felomena Blăjuţ, femeia care a izbit-o pe micuţă cu capul de masă pentru că făcea mofturi la mâncare şi s-a apucat de plâns.

Cosmina Hazaparu, micuţa care a ajuns în comă la spital pe 12 septembrie după ce a fost bătută de femeia în grija căreia a fost lăsată, şi-a revenit acum, însă Poliţia a început o anchetă pentru a stabili şi a pedepsi vinovaţii. Prima persoană aflată în vizorul anchetatorilor este Felomena Blăjuţ, femeia care, duminică dimineaţă, a dat-o pe fetiţă cu capul de masă pentru că plângea prea mult.

Riscă şase ani după gratii

„Acum este cercetată în stare de libertate pentru vătămare corporală. Am făcut demersuri la Iaşi pentru a obţine certificatul medico-legal şi, în funcţie de acesta, vom face şi încadrarea juridică a faptei“, a declarat inspectorul principal Cătălina Bădeanu, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Neamţ. Conform Codului Penal, agresoarea riscă să facă închisoare de la şase luni la cinci ani, dacă este vorba de o vătămare corporală care necesită mai puţin de 60 de zile de îngrijiri medicale, şi de la doi la şapte ani, dacă fapta sa va fi încadrată la vătămare corporală gravă.

O a doua persoană care ar avea de suferit ca urmare a incidentului de pe 12 septembrie este Paula Hazaparu, mama Cosminei, care a plecat în Italia încă din iunie pentru a-şi căuta un loc de muncă. Ea a lăsat-o pe micuţă în grija unchiului.

Chiar dacă ancheta făcută de cei de la Protecţia Copilului a stabilit că mama nu şi-a abandonat copila şi nici nu a lăsat-o într-un mediu periculos, angajaţii Primăriei Gherăieşti cred că micuţa ar trebui dată în plasament dacă Paula Hazaparu refuză să mai aibă grijă de ea. „Nu ştiam că ea n-ar mai fi în ţară. Am înţeles că a plecat în Italia, unde este tatăl fetiţei, şi că acolo încearcă să-şi caute un loc de muncă. Aşteptăm să vină acasă şi să f

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Justin Trudeau, premier al Canadei de aproape un deceniu, și-ar putea anunța demisia zilele acestea

HotNews acum 51 minute
Premierul canadian Justin Trudeau, aflat sub presiune de câteva săptămâni, și-ar putea anunța demisia în următoarele zile, a scris publicația The Globe and Mail, preluată de AFP. Citând trei surse anonime familiarizate cu afacerile interne ale parti

Tradiții pentru spor și sănătate, obiceiuri și superstiții de Bobotează!

Ziua Constanta acum 41 minute
Boboteaza este o sărbătoare creștină care se celebrează anual la 6 ianuarie, înaintea sărbătorii Sfântului Ion. De asemenea, Boboteaza marchează încheierea sărbătorilor de iarnă dedicate Crăciunului, fiind o sărbătoare a purificării naturii, a apelo

Sebastian Stan, actorul originar din Constanța, a câștigat Globul de Aur la categoria „ Best Performance”

Ziua Constanta acum 58 minute
Lista câștigătorilor Golden Globes are și un român anul acesta! Sebastian Stan, originar din Constanța, a reușit să câștige un Glob de Aur pentru prestația sa din fimul A Different Man. Acesta a ieșit învingător la categoria Best Performance by a Ma

Globurile de Aur 2025: „The Brutalist” și „Emilia Perez”, marii câștigători ai galei – VIDEO / LISTA completă a premiilor

HotNews acum o ora
„The Brutalist”, povestea unui supraviețuitor al Holocaustului care este în căutarea visului american, și thrillerul muzical „Emilia Perez” au primit primele distincții majore din sezonul premiilor de la Hollywood în cadrul ceremoniei pentru Globuri

Un jurnalist indian care a relatat despre corupţie a fost găsit mort într-o fosă septică

News.ro acum 2 ore
Trupul jurnalistului indian Mukesh Chandrakar, dispărut în ziua de Anul Nou, a fost găsit într-o fosă septică în statul Chhattisgarh, relatează dw.com. Poliţia a precizat că trupul tânărului prezenta semne de răni grave şi a fost descoperit vineri î

Globurile de Aur 2025. Sebastian Stan e nominalizat la două categorii pentru cel mai bun actor într-un film

HotNews acum 9 ore
Actorul român Sebastian Stan e nominalizat la două categorii distincte pentru cel mai bun actor într-un film la Gala Globurilor de Aur ce va avea loc duminică noaptea. Gala va avea loc la ora 03:00, ora României. „Stan se află într-o poziție unică,

Nicușor Dan consideră că Georgescu poate câștiga la CEDO: „Pe motivarea CCR, dacă nu apar date noi, el are o şansă”

Adevarul acum 11 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, susține că fostul candidat la funcţia de preşedinte al României Călin Georgescu are o şansă să câştige procesul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) privind anularea alegerilor prezidenţiale.

Ce spune Marcel Ciolacu după ce Crin Antonescu şi-a suspendat candidatura la prezidenţiale/ Cum au reacţionat Ilie Bolojan, Kelemen Hunor, Ncuşor Dan şi Elena Lasconi

News.ro acum 19 minute
Liderul PSD, premierul Marcel Ciolacu, a declarat pentru Digi24, după ce Crin Antonescu a anunţat că îşi suspendă candidatura la alegerile prezidenţiale, că va discuta cu acesta săptămâna viitoare. ,,Nu am vorbit cu domnul Antonescu. Mai mult ca sig

Zeci de accidente produse într-o singură zi, pe pârtia din staţiunea Predeal. Salvamontiştii fac apel către turişti să respecte regulile şi să nu intre cu săniile în zonele destinate schiorilor - FOTO

News.ro acum 9 ore
Peste 30 de accidente au avut loc, în acest weekend, în decurs de 24 de ore, pe pârtia Clăbucet din Predeal, una dintre cele mai aglomerate pârtii din ţară. În acest context, oficialii Salvamont Braşov fac apel către turişti că respecte regulile şi

Cancelarul german Olaf Scholz, după ce jignirile lui Elon Musk: „Nu hrăniţi trollul”

HotNews acum 9 ore
„Nu hrăniţi trollul”, a răspuns cancelarul german, Olaf Scholz, când a fost întrebat într-un interviu despre avalanşa de insulte adresate lui şi altor lideri germani de către Elon Musk, cel mai bogat om din lume. Vorbind pentru săptămânalul german S

Vremea

București
acum

-1°
lun.

-1°/7°
mar.

4°/11°
mie.

6°/12°
joi

7°/13°
Iasi
acum

lun.

-1°/8°
mar.

4°/11°
mie.

7°/15°
joi

7°/13°
Constanta
acum

-1°
lun.

-1°/9°
mar.

6°/11°
mie.

8°/13°
joi

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-1°/5°
mar.

3°/9°
mie.

6°/12°
joi

5°/11°
Timisoara
acum

lun.

4°/10°
mar.

5°/13°
mie.

7°/14°
joi

6°/14°