Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concurenţa avertizează firmele că anunţarea evoluţiei preţurilor poate fi ilegală

Publicat in Curierul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Asociaţiile de firme care anunţă anticipat evoluţia preţurilor comune pentru toţi membrii au fost atenţionate de Consiliul Concurenţei că astfel de practici pot fi anticoncurenţiale, întrucât preţurile trebuie să fie determinate doar pe baza raportului cerere-ofertă. "O asociaţie poate fi considerată răspunzătoare de încălcarea regulilor de concurenţă atunci când deciziile, recomandările sau orice altă activitate întreprinsă de aceasta conduc la restricţionarea concurenţei. Fără a contesta rolul asociaţiilor de agenţi economici în dezvoltarea unui anumit sector al economiei, atragem atenţia încă o dată asupra faptului că o recomandare a unei asociaţii referitoare la majorări de preţuri comune pentru toţi membrii poate constitui, în anumite condiţii, o practică anticoncurenţială", a declarat, într-un comunicat, preşedintele Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu. Consiliul arată că anticiparea unui anumit preţ care ar trebui practicat de către o firmă şi anunţarea acestuia în piaţă pot intra sub incidenţa Legii Concurenţei. Autoritatea de Concurenţă precizează că preţurile trebuie să fie rezultatul cererii şi ofertei, şi nu al unor înţelegeri între agenţi economici. "Consiliul Concurenţei recunoaşte că asociaţiile de agenţi economici acţionează în mod benefic atât pentru membrii săi cât şi pentru consumatori, informându-i despre evoluţiile industriei, fixând standarde benefice pentru produsele sau serviciile oferite de membrii asociaţi şi militând pentru îmbunătăţirea calităţii şi siguranţei produselor", se menţionează în comunicat. Instituţia recomandă ca în cadrul întâlnirilor asociaţiilor să se evite schimbul de informaţii sensibile, în special referitoare la preţuri, deorece acestea pot constitui o înţelegere anticoncurenţială care va fi sancţionată de Consiliul Concurenţei.

Asociaţiile de firme care anunţă anticipat evoluţia preţurilor comune pentru

Articolul in Curierul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°