Dacă până de curând asociam ziua de 15 sepetembrie cu începerea şcolii, acum începem să ne amintim de ea din cauza unor evenimente mult mai dureroase şi strâns legate de viaţa noastră zilnică, de economie, de taxe sau salarii. 15 septembrie 2008 este ziua când istoria economiei mondiale s-a rescris. Este ziua în care Lehman Brothers, un colos cu active de 639 de miliarde de dolari active, a intrat în faliment. În aceeaşi zi, Merrill Lynch a hotărât să fie absorbită de Bank of America într-o fuziune de 50 de miliarde de dolari şi un alt pericol, mult mai mare, apărea la orizont: AIG, aflat într-o mare foame de bani.
Declararea falimentului pentru Lehman, a patra bancă de investiţii din SUA, avea să aducă un "salt cuantic" în propagarea crizei financiare la nivel mondial, avea să declare mai târziu, în aprilie 2009, Janet Yellen, preşedinta Fed San Francisco.
La doi ani de la falimentul celebrei bănci de investiţii, care supravieţuise Marii Depresii dintre 1929-1932, controversele încă roiesc în jurul ultimelor sale zile.
La audierile de la începutul acestei luni din Congresul american, Richard Fuld, fostul boss al defunctei bănci, a spus că autorităţile de reglementare nu au dat instituţiei sale acelaşi gen de ajutor pe care l-au acordat celorlalte. Câteva luni înainte, în primăvară, autorităţile instrumentaseră salvarea Bear Stearns, o bancă de investiţii mult mai mică decât Lehman, pe care au forţat-o să se vândă către JP Morgan. Cu active de 400 de miliarde de dolari, aceasta era considerată a fi un pericol prea mare pentru sistemul financiar american. Ulterior, la începutul lunii septembrie, statul a fost forţat să salveze şi coloşii ipotecari Fannie Mae şi Freddie Mac, cu câte 100 de miliarde de dolari. Furia împotriva Wall Street şi a "pisicilor grase", care atunci când fac profit îl iau ei iar când fac pierderi le suportă cetăţ