Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vântu în faţa judecătorilor : „În 2007, la referendum, Băsescu a venit la mine să-l susţin, eu am fost de acord“

Publicat in Gandul, miercuri 15 septembrie 2010 ·

Magistraţii au amânat pentru azi, la ora 15, pronunţarea în dosarul privind arestarea omului de afaceri Sorin Ovidiu Vântu şi a celor doi apropiaţi ai acestuia, Octavian Ţurcan şi Alexandru Stoian. Cei trei sunt acuzaţi de procurori de favorizarea infractorului, respectiv a lui Nicolae Popa, condamnat la 15 ani de închisoare în dosarul FNI şi care urmează să fie extrădat din Indonezia.

Sorin Ovidiu Vântu - ca şi ceilalţi doi inculpaţi - a refuzat să dea declaraţii (în sensul de a fi audiat şi de a răspunde la întrebări) în faţa instanţei de recurs dar şi-a precizat punctul de vedere la finalul şedinţei de judecată.

Prezentăm în continuare principalele susţineri ale lui SOV:

Procesul e unul politic: "E evident că nu am de-a face cu un proces, ci e o problemă strict politică. Provine din politică şi îmi pare rău că instituţiile acestui stat fac absolut orice pentru a-l satisface pe acest om (Traian Băsescu - n.r.)".

Vântu a mai precizat că ar fi cooperat cu parchetul dacă s-ar fi dorit acest lucru: "Ar fi fost suficient ca procurorul care mă anchetează să ceară punerea la dispoziţie a documentaţiei care face obiectul disertaţiei doamnei procuror. Le-aş fi pus cu cea mai mare plăcere la dispoziţie această documentaţie".

SOV a relatat pe larg despre relaţia sa cu şeful statului care i-ar fi solicitat sprijin mediatic în anul 2007: "În 2007, la referendum, el a venit la mine să-l susţin. Eu i-am spus că sunt de acord şi am stabilit împreună cu el anumite criterii în baza cărora îl susţin, bazate pe progresul şi modernizarea României".

Relaţiile dintre cei doi s-ar fi stricat după ce şeful statului i-ar fi cerut o parte din trustul Realitatea: "După aceea, emisari ai lui au venit să-mi ceară o parte a trustului media. Evident că am refuzat.

Încep ameninţările, eu refuz în continuare. Am fost ameninţat că voi fi tocat financiar, am re

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia anunță că a descoperit un nou zăcământ de gaz în Marea Neagră

HotNews acum 8 ore
O navă de explorare turcă a descoperit un nou zăcământ de gaz natural în apele Mării Negre, cu rezerve estimate la 75 de miliarde de metri cubi, a anunțat sâmbătă președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, transmite EFE, conform Agerpres. „Am desco

UPDATE - Timiş: O femeie a murit, iar alte patru persoane, între care doi copii, au fost rănite, după un accident în care au fost implicate două autoturisme

News.ro acum 5 ore
O femeie şi-a pierdut viaţa, iar alte patru persoane, printre care doi copii, au fost rănite în urma unui accident rutier produs sâmbătă seara, în care au fost implicate două maşini. Accidentul a avut loc în localitatea Otveşti din judeţul Timiş.

SuperLiga: Campioana FCSB a câştigat ultimul meci de acasă din acest sezon

HotNews acum 6 ore
Formaţia FCSB, campioana din Superligă, a învins, sâmbătă seară, pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Universitatea Craiova, în etapa a noua, penultima a play-off-ului, scrie News.ro. A fost ultimul meci de pe teren propriu pentru campioni în

Două elicoptere s-au ciocnit în aer, în Finlanda: „Unul a căzut ca o piatră”

Libertatea acum 5 ore
Două elicoptere care transportau cinci persoane s-au ciocnit în aer, sâmbătă, în Finlanda, şi s-au prăbuşit. Nu există supravieţuitori, relatează presa internaţională, preluată de News.ro.

Fotografia oficială a papei Leon al XIV-lea: cu semnătura sa în latină și cruce relicvar

HotNews acum 8 ore
Papa Leon al XIV-lea apare purtând o cruce relicvar a unor sfinți augustineni, cu numele și semnătura sa în latină în fotografia oficială pe care Vaticanul a distribuit-o vineri, transmite sâmbătă EFE, preluată de Agerpres.. În imaginea care îl prez

Mircea Cărtărescu a distribuit maneaua dedicată lui Nicușor Dan. Dani Mocanu: „Mințile strălucite gândesc la fel”

Adevarul acum 7 ore
După ce scriitorul Mircea Cărtărescu i-a distribuit piesa dedicată lui Nicușor Dan, manelistul Dani Mocanu a declarat că „mințile strălucite gândesc la fel”.

Bendeac, despre susţinătorii lui Simion: Trebuie decăzuţi din drepturile parentale

BusinessMagazin acum 8 ore
Mihai Bendeac a făcut mai multe postări la adresa românilor care îl susţin pe George Simion. Actorul consideră că părinţii care nu au bani să îşi hrănească copiii corespunzător ar trebui decăzuţi din drepturile parentale, pe lângă nemulţumirea cu ca

Crystal Palace a cucerit primul său trofeu major după ce a învins-o pe Manchester City în finala Cupei Angliei

Mediafax acum 6 ore
Într-o finală de FA Cup istorică disputată pe sâmbătă pe stadionul Wembley, Crystal Palace a învins-o pe Manchester City cu scorul de 1-0, câștigând astfel primul trofeu major din istoria de 119 ani a clubului. Golul victoriei a fost marcat în minut

Alegeri prezidențiale 2025, turul 2. BEC lămurește cum se vor numără voturile în secții

HotNews acum 7 ore
Se va citi cu voce tare numele candidatului votat la fiecare buletin ca să existe și o copie audio-video, pentru că întreg procesul de numărare va fi filmat, potrivit Biroul Electoral Central. Biroul Electoral Central a emis o circulară cu instrucți

Diaspora votează la alegeri prezidențiale 2025, turul 2. Țările din Europa cu prezență dublă față de totalul din primul tur

HotNews acum 12 ore
Românii din străinătate continuă să voteze în număr mare în turul al doilea al alegerilor prezidențiale 2025. Până sâmbătă, la ora 16.00, prezența era de aproape două ori mai mare față de primul tur din 4 mai. Până la ora 16.00, votaseră la alegeri

Vremea

București
acum

dum.

7°/22°
lun.

11°/22°
mar.

9°/22°
mie.

11°/24°
Iasi
acum

dum.

7°/24°
lun.

8°/19°
mar.

7°/13°
mie.

8°/22°
Constanta
acum

dum.

8°/20°
lun.

12°/22°
mar.

10°/19°
mie.

13°/17°
Cluj-Napoca
acum

dum.

7°/19°
lun.

8°/13°
mar.

7°/16°
mie.

8°/19°
Timisoara
acum

dum.

7°/18°
lun.

10°/18°
mar.

8°/21°
mie.

11°/19°