O discotecă din Aguilas (Murcia), care imită o moschee, numită "La Meca", a aprins fitilul unor noi tensiuni diplomatice între Spania şi musulmanii din întreaga lume. Patronul discotecii este nimeni altul decât fostul portar al Spaniei, Valenciei şi al lui Real Madrid, Santiago Canizares.
Fitilul acestei polemici, care a pus pe jar serviciile secrete spaniole, s-a aprins acum câteva săptămâni, când un senegalez, de credinţă musulmană, a refuzat o ofertă de muncă în respectiva discotecă, motivând că design-ul acesteia, cu minarete care imită o moschee, îi ofensează credinţele religioase, informează La Verdad.
"Va izbucni un mare război între Spania şi lumea musulmană"
Un blog al unui ziarist din Murcia, Paulino Ros, "Islam en Murcia", a publicat ştirea pe 25 august. Plecând de la acel articol, Federaţia Spaniolă a Entităţilor Religioase Islamice (Feeri) a reclamat faptul că a numi o discotecă cu numele "La Meca", "este grotesc şi constituie o lipsă de respect faţă de musulmani". Internetul a făcut apoi restul. Ştirea a zburat, ajungând să fie difuzată, în Dubai, de televiziunea Al Arabiya, cea mai mare televiziune arabă după Al Jazeera.
Al Arabiya a susţinut că numele discotecii "ultragiază musulmanii spanioli". În text, se semnalează că "un musulman a refuzat să lucreze în acest loc controversat", explicând că referinţele discotecii la o moschee a "înfuriat" credincioşii musulmani.
Canizares şi un jurnalist sportiv, patronii localului
Proprietarii discotecii La Meca, din Aguilas (Murcia), şi liderii comunităţii islamice din regiune vor susţine vineri o conferinţă de presă comună. Se pare că proprietarii discotecii sunt fostul portar al naţionalei Spaniei, Valenciei şi lui Real Madrid, Santiago Canizares şi jurnalistul sportiv Pedro Morata.
Citeşte pe adevarul.es ce măsuri va lua Santiago Canizares după ameninţările radicalilo