- despre "presă" şi "sistem" -

Au trecut 36 de ani de la momentul în care, asumîndu-şi demisia, Richard Nixon punea capăt, provizoriu, desigur, afacerii Watergate, şi America însăşi se întreabă dacă o astfel de campanie de presă – care a devenit una dintre definiţiile cele mai profunde ale ţării tuturor posibilităţilor – mai este azi posibilă.

Secretul succesului campaniei Watergate – o spune Carl Bernstein într-un interviu recent pentru Big Think, ţine mai mult de reacţia sistemului la dezvăluirile anchetei jurnalistice, decît de ancheta în sine. Sigur că, pe linie editorială, avem de-a face, în acest caz, doar cu superlative: reporteri incisivi, un management de redacţie atent şi responsabil şi un publisher dispus să îşi rişte nu doar business-ul, ci şi pielea, ca să îşi apere jurnaliştii. Dar nici mersul anchetei desfăşurate de Bob Woodward şi Carl Bernstein, tinerii reporteri locali de la Washington Post, şi cu atît mai puţin finalitatea ei nu ar fi fost posibile fără concursul sistemului.

„Cred că marea întrebare este cum ar reacţiona azi cititorii la o investigaţie de calibrul celei din cazul Watergate. Cum ar reacţiona sistemul politic? Lucrul cel mai grozav în cazul Watergate este acela că sistemul a funcţionat. Presa şi-a făcut treaba. Am făcut ce trebuia să facem“ – consideră Bernstein, care atrage însă atenţia asupra rolului esenţial pe care l-a avut sistemul judiciar – cu un judecător forţînd informaţii deţinute de apărare, pe care jurnaliştii le aveau, dar nu le probaseră îndeajuns de bine –, apoi investigaţia Senatului american – bipartizană şi axată pe fapte şi pe unde duc acestea, nu pe interesele de grup –, apoi atitudinea procurorului special desemnat să urmărească presupusele abuzuri ale administraţiei Nixon faţă de adversarii săi politici – care procuror merge la Curtea Supremă pentru a obţine înregistrările preşedintelui –,